Unul dintre cei mai influenți intelectuali din toate timpurile a fost Karl Marx. Moștenirea lăsată de acesta a avut o influență uriașă asupra destinului omenirii și a cursului istoriei, filosofia lui Marx fiind instituționalizată în doua dintre cele mai mari state din lume Rusia și China precum și în numeroasele țări satelit ale acestora.
Născut la Trier, pe teritoriu prusac în 1818, într-o familie burgheză, Marx a fost singurul fiu din cei nouă ai părinților săi, care a ajuns la vârsta maturității. Filosofia lui Hegel are o influență timpurie asupra sa. Marx a cochetat însă și cu poezia, dar și cu presa, devenind în 1842 ziarist la Rheinische Zeitung pe care l-a editat timp de 5 luni până când a fost interzis în 1843. Ulterior a continuat să scrie și pentru alte ziare din Paris și Bruxelles. Deși am putea bănui că Marx a dus o viață de cercetător, în realitate acesta nu era interesat să descopere adevărul ci doar să-l proclame, fiind de fapt antiștiințific din toate punctele de vedere. Mărturie stă chiar lucrarea sa de căpătâi, Capitalul, cea care avea să influențeze istoria omenirii așa cum puține scrieri au făcut-o.
Marx considera dialectica lui Hegel drept cheia înțelegerii umane și nu doar că a folosit-o el însuși, dar într-o oarecare măsura a rămas prizonierul ei până la sfârșitul vieții. Deși se trăgea dintr-o familie de evrei, Marx era profund antisemit, aversiunea sa față de evrei fiind în linie cu cea a altor discipoli ai lui Hegel. Pe de altă parte însă, această ură izvora și din experiența proprie, din problemele financiare, ura față de cămătari, principala activitate a evreilor din perioada respectivă, precum și din incapacitatea acestuia de a gestiona finanțele familiei, lucru care l-a pus în situația de a se împrumuta în mod regulat. Engels devenise la un moment dat principalul finanțator a lui Marx și obiectul exploatărilor acestuia din urmă
Deși proletariatul reprezenta subiectul principal al Capitalului, Marx nu a fost niciodată curios să vadă cu proprii lui ochi felul în care se comporta muncitorimea. Nu a dorit niciodată să investigheze personal condițiile de lucru din industrie, nici să se informeze de la muncitori. Căuta dovezi pentru susținerea propriilor prejudecăți din reportaje de ziare, documente oficiale ale guvernului și din fapte adunate de scriitorii care l-au precedat, petrecând ore întregi în biblioteci. Ignora în mod voit orice fapte care i-ar fi infirmat prejudecățile, lucru contrar tuturor principiilor metodei științifice. Dar Marx nu folosea doar selectarea tendențioasă a faptelor ci și denaturarea și falsificarea. Spre exemplu, prima parte a analizei lui Marx se bazează pe o singură lucrare, Situația Clasei muncitoare din Anglia a lui Engels. O lucrare problematica care se bazează la rândul ei nu pe surse directe, ci pe câteva surse secundare de valoare dubioasă, precum lucrarea lui Peter Gaskell – The Manufacturing Population of England (Populația Manufacturieră din Anglia).
Marx preia însă conștient denaturările lui Engels. Mai mult, falsifică în mod deliberat o frază a premierului britanic Gladstone, pe care o reia în Capitalul. În 1863, Gladstone comenta creșterea bogăției naționale afirmând: “ar trebui să privesc aproape cu teama și cu durere la această creștere amețitoare a bogăției dacă aș avea convingerea că ea este limitată la clasa care se află în circumstanțe favorabile. Dar avem fericirea de a ști că, de-a lungul ultimilor 20 de ani, condiția medie a muncitorului britanic s-a îmbunătățit într-o măsura extraordinară, fără precedent…”. Marx trunchiază și falsifică declarațiă care devine: “această creștere amețitoare a bogăției și puterii se limitează în întregime la clasele deținătoare de proprietate”.
Lucrurile acestea au fost sesizare și la vremea respectivă. În 1880 doi cercetători de la Cambridge au atras atenția într-un articol asupra utilizării frauduloase a surselor de către Marx în Capitalul, scriind că “Marx folosește documentele oficiale cu o neglijență scandaloasă…pentru a demonstra exact contrariul a ceee ce acestea stabilesc în realitate”. Mergând mai departe, întregul capitol 8 din Capitalul este o falsificare deliberată pentru a demonstra o teză de nesusținut. Marx folosește material depășit, căci materialul “la zi” nu-i susține punctul de vedere. Teza lui e aceea potrivit căreia capitalismul produce condiții de muncă din ce în ce mai grele, altfel spus cu cât capitalul utilizat era mai mare cu atât mai rău trebuiau tratati muncitorii. Dar în multe dintre cazurile analizate de el condițiile erau grele tocmai pentru că firma era mică și nu fusese capabilă sa introducă mecanizarea din lipsă de capital. Practic ceea ce reiese la o lectură atenta a Capitalului este eșecul fundamental a lui Marx de a înțelege capitalismul.
Marx nu s-a rezumat la a falsifica doar date pentru a-și susține prejudecățile. El se folosea și de maxime și aforisme în activitatea sa de ziarist. Multe dintre acestea nu îi aparțineau însă. Jean-Paul Marat este autorul frazei “proletarii nu au nimic altceva de pierdut decât lanțurile”, iar de la Karl Schapper a luat fraza notorie, prezentă sub forma de slogan la începutul Capitalului, “proletari din toate țările, uniți-vă!”. Astfel, în ciuda faptului ca a fost capabil să creeze și dictoane proprii, precum “în politică germanii au gândit ceea ce alții au făcut”, cele mai celebre dintre acestea nu-i aparțin.
În viața de zi cu zi era un certăreț notoriu. Îi plăcea să bea, deși nu a fost alcoolic și nu a încercat niciodată sa obțină o slujba, lucru care l-a băgat în datorii și a provocat exasperarea soției sale, Jenny, o scoțiană de viță nobilă. Aversiunea față de capitalism se explică în mare parte prin stilul său de viață nechibzuit. Nici copiii lui Marx nu au dus-o prea bine din cauza modului de viață dezorganizat al tatălui. O fată, Franziska, născută in 1851 a murit în anul următor, iar Edgar, favoritul lui Marx, a murit în 1855 de gastroenterită din cauza condițiilor insalubre. Jenny, o altă fiică de-a sa, a murit cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Marx, iar celelalte doua fete Eleanor și Laura au sfârșit în mod tragic ulterior, apelând la sinucidere. Marx a avut și un băiat din flori, singurul supraviețuitor al familiei, Frederick (Freddy) Demuth, născut în 1851 și a cărui mamă era servitoarea familiei, Helen Demuth. Îngrijorat că paternitatea lui Freddy i-ar putea prejudicia postura de lider revoluționar, Marx l-a convins pe Engels să recunoască copilul. Acesta s-a supus, dar nu a fost dispus să ducă secretul cu el în mormânt, astfel că înainte să moară a scris că “Freddy este copilul lui Marx”.
Viziunea lui Marx despre dictatura proletariatului și influența Capitalului au luat în secolul XX o formă concretă și terifiantă mai întâi în Rusia, ajungând la apogeu în timpul lui Stalin. O falsificare de proporții, rafinată pe parcurs de Lenin a stat la baza unui program de inginerie socială ce a dus la exterminarea pe scară mare a unor populații întregi, iar milioane de victime și-au văzut sfârșitul în fata unei utopii. În final, dorința lui Marx, enunțată într-o scrisoare către Engels în care spunea “orice s-ar întâmpla sper că burghezia va avea, cât va exista, motiv să își amintească de bubele mele”, s-a adeverit în mod tragic, chiar și pentru alte clase sociale.
Leave a Comment