Justiția rusă oprește un proces împotriva lui Navalnîi, adâncind temerile privind dispariția acestuia

Judecătorii ruși au oprit încă un caz al lui Aleksei Navalnîi, întrucât acesta este dispărut de aproximativ două săptămâni, iar locul unde se află rămâne un mister.

Procedura penală a fost amânată „până când se va stabili unde se află [Navalnîi]”, au declarat avocații acestuia. Situația a stârnit și mai mult îngrijorarea că politicianul de opoziție ar putea fi redus la tăcere sau chiar ucis, în condițiile în care Vladimir Putin a anunțat că intenționează să își prelungească șederea la Kremlin pentru un al cincilea mandat prezidențial, informează The Guardian.

Deși se bănuiește că Navalnîi a fost transferat în urmă cu o săptămână într-o colonie cu „regim special”, cel mai dur tip de detenție rusă, autoritățile au refuzat să comunice nimănui, inclusiv avocaților săi, unde se află în prezent. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că echipa sa nu are „nici intenția, nici capacitatea de a urmări soarta prizonierilor”.

Kira Yarmysh, un consilier al lui Navalnîi, a declarat că echipa sa a trimis solicitări la aproape 200 de centre de detenție preventivă din Rusia în căutare de mai multe informații despre liderul opoziției dispărut, dar nu a reușit să îl găsească.

„Sunt foarte îngrijorată de faptul că autoritățile ruse nu vor să dezvăluie locul unde se află și starea de bine a dlui Navalnîi pentru o perioadă atât de lungă de timp, ceea ce echivalează cu o dispariție forțată”, a declarat Mariana Katzarova, raportor special al ONU pentru situația drepturilor omului în Federația Rusă.

Katzarova a mai declarat: „Am aflat că audierea în instanță cu privire la încălcarea drepturilor omului ale dlui Navalny în detenție, programată pentru vineri, nu a avut loc. Avocații domnului Navalnîi, care au fost împiedicați să se întâlnească cu acesta din 6 decembrie, au fost informați de către instanță că clientul lor nu mai este deținut în regiunea Vladimir, fără a oferi alte detalii”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri