Jurnalista BBC interzisă în Rusia, revoltată de atacul nemijlocit asupra libertății presei

Corespondentei BBC din Rusia, Sarah Rainsford, i s-a interzis accesul pe teritoriul țării, după 20 de ani de transmisiuni despre regimul condus de Vladimir Putin. La întoarcerea sa pe aeroportul din Moscova, a fost oprită de autorități fiind informată că serviciul federal de securitate al statului i-a impus o interdicție pe viață. Cauza: activitatea sa reprezintă o amenințare pentru securitatea staului.

În ultima sa intervenție înregistrată din aeroport, Rainsford a concluzionat că statul rus face pași în regres în ceea ce privește libertatea presei și libera exprimare. Numeroși jurnaliști ruși sunt nemulțumiți de situația înrăutățită în domeniul jurnalismului și au anunțat că există chiar o „listă neagră” a entităților din scena jurnalistică, în continuă creștere, care induce obligația să eticheteze ca „ostile” orice articole sunt publicate de către acestea.

Jurnalista Sarah Rainsford se întorcea la momentul blocării sale dintr-o deplasare la Belarus, unde i s-a reproșat că activitatea sa a deranjat față de susținătorii președintelui și, totodată, aliatului lui Putin, Alexander Lukashenko, cerând explicații despre represiunea în masă a regimului său împotriva protestatarilor pașnici.

Din conversațiile jurnalistei cu oficialii din guvernul rus reiese că motivul deciziei de expulzare nu este unul legat de persoana sau activitatea acesteia, ci o consecință bazată pe reciprocitate a unui demers similar desfășurat în urmă cu doi ani față de un reporter rus la Londra.

Reporterii fără frontiere au declarat că presiunea asupra mass-mediei independente din Rusia a crescut constant de la protestele anti-guvernamentale din 2011 și 2012.

Sarah Rainsford a putut reintra în țară doar pentru a-și face definitiv bagajele. Viza sa nu va mai fi reînnoită potrivit informațiilor oferite. BBC a declarat că a continuat eforturile de a combate decizia Rusiei. Directorul general al radiodifuzorului, Tim Davie, a declarat la începutul acestei luni că expulzarea a fost un atac direct asupra libertății presei, potrivit TheGuardian.

sursa foto: captura Youtube

Rîpeanu Antonia:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri