Jandarmeria justifică represiunea protestului din 10 august cu imagini de pe Russia Today

Libertatea

Jandarmeria Română a postat joi pe pagina de Facebook un clip cu secvențe din diferite intervenții ale forțelor de ordine din state membre UE și din SUA.

Imaginile de la intervențiile forțelor de ordine din statele date ca exemple au fost preluate de Jandarmeria Română de la Russia Today, unul dintre organele de propagandă ale Kremlinului. Sigla televiziunii rusești se vede în partea stânga jos a ecranului, deși a fost blurată. Cea care a semnalat această situație a fost jurnalista Raluca Pancu, de la PresOne.

„În continuare, vă prezentăm modul de intervenție al forțelor de ordine publică din Uniunea Europeană și Statele Unite, în situații de restabilire a ordinii de drept”, precizează Jandarmeria în descrierea clipului.


În niciunul dintre cazurile prezentate drept exemple, forțele de ordine nu acționează atât de brutal împotriva manifestanților precum au făcut-o jandarmii români la mitingul din 10 august.

Anterior, Jandarmeria a postat, tot pe pagina de Facebook, un clip cu filmările făcute de propriii operatori la protestul de vineri, fără ca în cele peste 10 minute cât durează montajul să fie inclus vreun moment cu intervenția brutală împotriva manifestanților.

Robert Manea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri