Guvernul britanic îngheață finanțările BBC pentru doi ani, în încercarea de a spăla imaginea lui Johnson

A BBC sign is displayed outside Broadcasting House in London, Britain July 19, 2017. REUTERS/Neil Hall - RC16393DCAD0

Bugetul BBC va necesita tăieri masive, după ce guvernul britanic a anunțat că finanțarea radiodifuzorului va fi înghețată pentru doi ani, urmând ca până în 2027 să fie abolită taxa pe licență.

Secretarul pentru cultură, Nadine Dorries, a afirmat că acesta ar fi sfârșitul actualului model de finanțare a taxei de licență pentru BBC. „Acum este timpul să discutăm și să dezbatem noi modalități de finanțare, susținere și vânzare de conținut britanic excelent”, a mai spus oficialul, conform The Guardian.

O altă sursă din partea conservatorilor, apropiat al lui Dorries, a lăudat modelul american adoptat de branduri precum Netflix sau YouTube. Acesta a mai afirmat că „s-a terminat pentru BBC așa cum o știu ei”. 

Printre opțiunile pe care BBC le va avea după 2027 se numără adoptarea unui model de abonament, privatizarea parțială sau finanțarea guvernamentală directă. Anunțul recent al guvernului a stârnit îngrijorări cu privire la viitorul financiar și independența editorială a BBC sub un guvern conservator.

Deși radiodifuzorul va continua să primească 3,2 miliarde de lire sterline pe an din taxele de licență, va trebui să taie sute de milioane de lire sterline din costuri pentru a-și echilibra situația economică. Principalele probleme ale BBC sunt legate de creșterea costului de producție din cauza inflației, precum și competiția cu Netflix.

Decizia a fost prezentată presei de surse guvernamentale ca fiind parte a unei serii de măsuri menite să crească sprijinul public pentru Boris Johnson, după ce acestuia i s-a cerut demisia din funcția de prim-ministru pe fondul scandalului Partygate.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri