Google a lansat funcția News Showcase în Franța. Peste 130 de publicații au încheiat parteneriate cu gigantul american, care vor apărea în tab-urile de News (de pe web și mobil) sau Discover.
Publicațiile incluse în acest proiect nu se rezumă doar la cotidianele naționale, ci cuprind și publicații locale. Printre cele mai importante nume sunt Le Monde, Le Figaro, L’obs sau L’Equipe.
În postarea de pe blogul companiei, Google spune că inițiativa va ajuta industria media pentru că „publicațiile participante au mai multe modalități de a interacționa cu cititorii și îi direcționează pe aceștia către articolele complete de pe site-urile lor de știri”.
News Showcase (după cum îi spune numele) asigură că titlurile publicațiilor partenere sunt ușor de văzut și găsit în orice tab care prezintă știri.
Probabil cea mai interesantă parte a acestui program de licențiere este faptul că Google face disponibile anumite articole sau pasaje din articole care, în mod normal, nu ar fi accesibile gratuit. E o măsură binevenită care nu doar că încurajează oamenii să se aboneze la o publicație, dar face posibilă diseminarea de informații care altfel ar avea o audiență ceva mai limitată.
„În cadrul acordurilor de licență încheiate cu editorii pentru News Showcase, plătim, de asemenea, organizațiile de știri participante pentru a oferi cititorilor acces la o cantitate limitată de conținut cu plată. Această caracteristică înseamnă că cititorii pot vedea mai multe articole decât ar putea altfel, încurajându-i să afle mai multe despre publicație – și eventual să se aboneze”, spune compania americană în postare.
News Showcase cuprinde, în prezent, peste 1.800 de publicații printre care și anumite site-uri de știri din România.
Leave a Comment