Proporțiile spionajului tehnologic sunt mai mari decât ar putea părea la prima vedere: deși dezvoltarea programelor speciale de către agențiile statelor din întreaga lume este un fapt cunoscut, a ieșit la iveală că în jocul politic au intrat și companii private.
Lab Citizen, un institut de cercetare specializat în drepturile omului și sercuritate cibernetică, stabilit în Universitatea din Toronto, a observat că Israeli NSO Group a descoperit o vulnerabilitate în iPhone – considerate cele mai sigure telefoane – și a dezvoltat un program pentru a o exploata. Cercetătorii au notat în raport că este prima oară când întâlnesc o astfel de situație la telefoanele produse de gigantul Apple, dar și că este un proces scump și ce consumă mult timp, conform Foreignpolicy.com.
Totul a început de la o sesizare făcută de un activist din Emiratele Arabe Unite, Ahmed Mansoor, după ce acesta ar fi primit, în august 2016, mai multe mesaje urmate de un hyperlink. Întrucât activistului i s-a părut o situație neobișnuită, iar linkurile ridicau semne de întrebare, a transmis mesajele mai departe la Lab Citizen.
Cercetătorii au mai descoperit că acesta nu este un caz izolat. Încă din 2016, peste 175 de persoane ar fi fost ținta programului dezvoltat de NSO Group, printre care și activiști și dizidenți. Pe piața israeliană există și alte firme care oferă servicii similare: există peste 300 de companii din domeniul tehnologic, multe dintre ele fiind specializate în cybersecurity, dar câteva desfășoară activități asemănătoare NSO Group.
Citiți mai multe AICI
Leave a Comment