Finala FIFA 2018. O lume întreagă urmărește cu sufletul la gură meciul decisiv dintre Franța și Croația. În timpul celei de-a doua jumătăți, pe teren apar patru personaje interesante, cu uniforme de polițiști.
Momentul este marca Pussy Riot, recunoscută în media drept o trupă de feminist punk, este și un colectiv ce se ocupă cu protestele împotriva opresiunii politice exercitate de Vladimir Putin. Trei femei și un bărbat au pătruns pe gazon în minutul 52, chiar când Croația se afla în atac. Unul dintre intruşi a bătut palma, în semn de salut, cu atacantul francez Kylian Mbappe.
Ulterior, pe rețelele de socializare au apărut mesaje semnate de grupul de activiști, care se încheiau cu o listă de revendicări, printre care: „Eliberaţi toţi prizonierii politici!” şi „Opriţi arestările ilegale din timpul mitingurilor!”.
Formația, înființată în 2011, a intrat în atenția opiniei publice după ce a organizat mai multe spectacole inedite, menite să atragă atenția asupra vieții politice din Rusia, cum ar fi pe acoperișul unui autobuz sau pe o schelă de la metrou.
Cel mai cunoscut moment marca Pussy Riot a fost pe 21 februarie 2012, când patru membre au ținut o reprezentație în Catedrala Hristos Mântitorul, motivate de opoziția față de președintele Vladimir Putin și față de politicile Biserii Ortodoxe Ruse. După apariția filmării, pe trei martie, trei dintre activiste au fost arestate și condamnate la 22 de luni pentru huliganism.
Leave a Comment