FBI a aflat cine a cumpărat un spyware de la NSO Group: a fost FBI

FBI a descoperit că ea însăși a fost cel care a cumpărat un spyware de la grupul israelian NSO Group, aflat pe lista neagră a Casei Albe, după ce a efectuat o anchetă solicitată de președintele Joe Biden. La începutul acestui an, New York Times a relatat că o agenție federală necunoscută a încălcat politica oficială a Casei Albe și a folosit metode secrete pentru a încheia o afacere cu NSO Group.

Iar FBI a descoperit ce agenție a nesocotit ordinul Casei Albe: a fost FBI.

Afacerea dintre contractorul Riva Networks și NSO a fost finalizată în noiembrie 2021 – dar la câteva zile după ce administrația Biden a pus NSO pe o listă neagră a Departamentului Comerțului, care interzicea efectiv firmelor americane să facă afaceri cu această companie. În acest fel, contractorul și beneficiarul, FBI, au încălcat interdicția și au achiziționat bunuri de la grupul israelian.

Conform documentelor pentru achiziție, atât contractantul, cât și proprietarul companiei au folosit nume de acoperire: Cleopatra Holdings în loc de Riva Networks, respectiv William Malone în loc de Robin Gamble.

Astfel, FBI, acronim pentru Federal Bureau of Investigation, a achiziționat un instrument numit Landmark – care a permis guvernului să urmărească persoanele din Mexic fără știrea sau consimțământul acestora.

„Ca parte a misiunii noastre, F.B.I. are sarcina de a localiza fugari din întreaga lume care sunt acuzați în instanțele americane, inclusiv pentru infracțiuni violente și trafic de droguri”, a precizat agenția pentru The New York Times, adăugând: „Pentru a realiza acest lucru, FBI încheie în mod regulat contracte cu companii care pot oferi asistență tehnologică pentru a localiza acești fugari care se ascund în străinătate”

În plus, „FBI nu a folosit programe spion comerciale străine în aceste sau în orice alte eforturi operaționale. Acest instrument de geolocalizare nu a oferit F.B.I. acces la un dispozitiv, telefon sau computer real. Vom continua să utilizăm în mod legal instrumentele autorizate pentru a-i proteja pe americani și pentru a-i aduce pe infractori în fața justiției”

FBI ridică din umeri

Cu toate acestea, agenția federală a încercat să salveze aparențele după ce a fost prinsă în flagrant chiar de ea însăși. FBI spune că Riva Networks a indus în eroare biroul crezând că este vorba de un instrument „intern” și nu de un produs al NSO.

Când a aflat că Riva a folosit instrumentul de spionaj în numele său, directorul agenției a reziliat contractul, potrivit unor oficiali americani.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri