Săptămâna aceasta a început cu o știre care a reușit să scandalizeze și să amuze în același timp publicul românesc, tocmai prin ironia afirmației. Mai precis, s-a scris că premierul Viorica Dăncilă a spus că „nu există corupţie în România, este doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi cuiva”.
Contextul este, însă, mai larg. Așa-zisa declarație a prim-ministrului nu a fost înregistrată sau surprinsă de vreun jurnalist, ci a fost expusă de către un parlamentar luxemburghez, care nici măcar nu a fost prezent. În realitate, așa cum Frank Engel povestește, episodul în cauză i-a fost povestit de altcineva, a cărei identitate nu a vrut să o dezvăluie nici în discuția cu jurnalista Laura Ștefănuț, de la Libertatea.ro.
”Să vă povestesc ce a afirmat doamna Dăncilă în faţa grupului socialist. Un deputat socialist din Ungaria mi-a spus foarte amuzat că doamna Dăncilă, înainte de a vorbi în faţa plenului, a venit la grup, iar cei de acolo i-au reproşat problemele legate de corupţie din România. Şi ea a zis că nu e adevărat, nu există corupţie în România, este doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi cuiva. Mi s-a părut extrem de ingenios să vorbeşti de o diferenţă culturală. Practic, aş putea să-mi cumpăr direct o decizie favorabilă în justiţie, dar asta nu ar însemna că sunt corupt sau că aş corupe pe cineva, nu, aş avea un comportament cultural specific”, a povestit şeful Partidului Creştin-Social, membru în PPE.
În acest context, publicația amintită anterior a luat legătura cu toți europarlamentarii din Ungaria care fac parte din Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (patru la număr), însă aceștia nu au putut să îi confirme spusele lui Frank Engel. Nici șeful delegației socialiștilor unguri, Istvan Ujhelyi, nici Tibor Szanyi, Péter Niedermuller, Csaba Molnar nu au putut să-i dea dreptate colegului europarlamentar – ba chiar nici nu știau despre ce e vorba, în contextul în care aceștia nu au avut vreo întâlnire cu Dăncilă.
Contactat, la rândul său, Engel nu a vrut să dea explicații cu privire la declarațiile sale, ba chiar a acuzat-o pe jurnalista Libertatea.ro că ar fi ”neprofesionistă”.
Mediastandard.ro atrage atenția că multe publicații online din România au preluat știrea fără însă a pune mai multe întrebări, măcar cu privire la identitatea europarlamentarului din Ungaria. Adevărul ar trebui să fie primordial, indiferent de agenda sau orientarea politică, pentru a rupe lanțul de neîncredere a societății civile în instituții, inclusiv în presă.
Leave a Comment