Facebook a identificat o nouă campanie de influențare la nivel politic în Statele Unite. Rusia, principala suspectă

sursa: variety.com

Facebook a anunțat marți, 31 iulie, că a identificat o nouă campanie coordonată de influențare politică în Statele Unite, cu zeci de conturi și pagini false, suspectate că s-au angajat în activități politice înainte de alegerile parlamentare parțiale din noiembrie 2018.

Compania le-a comunicat membrilor Congresului SUA, într-o serie de discuții care au avut loc în această săptămână , că a detectat o campanie de influențare pe Facebook și Instagram, în urma unor investigații în curs cu privire la ingerințele în alegeri. Astfel, Rusia este suspectată de o nouă ingerință, asemănătoare celei din timpul alegerilor prezidențiale din 2016. „Suntem încă în stadiile incipiente ale investigației și nu avem dovezile necesare – inclusiv cine ar putea fi în spatele acestei campanii”, a spus compania într-un comunicat de presă transmis de New York Times. În total, 8 pagini de Facebook, 17 profile de Facebook și 7 conturi de Instagram au fost identificate ca fiind parte a acestei campanii coordonate.

Facebook a descoperit activitatea coordonată în jurul unor aspecte precum organizarea unor mișcări sociale extremiste precum al doilea marș al naționaliștilor, după cel din Charlottesville organizat în 2017. Concret, o pagină numită „Resisters”, care a interacționat cu un cont al Agenției de Cercetare pe Internet (agenție acuzată că s-a amestecat în alegerile prezidențiale din 2016, din SUA) în 2017, a creat un eveniment numit „No Unite the Right 2 — DC” pentru a creat o contra-manifestație la adunarea naționaliștilor albi, programată în august la Washington.

ecommercedailynews.com

Totodată, activitatea coordonată a fost detectată în jurul unei campanii pe social media, #AbolishICE, care urmărește încetarea activității Serviciului pentru Imigrație și Control al Frontierelor. Luna aceasta, principalul responsabil pentru securitatea cibernetică de la Facebook, Nathaniel Gleicher, a declarat că: „știm că rușii, dar și alți actori vor continua să folosească platforma noastră în timpul alegerilor parțiale”.

Robert Manea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri