Dacă nu știați, duminică a avut loc, încă de la ora 12:00, un miting pentru susținerea legii offshore. Organizatorii spun, desigur, că este vorba despre apărarea intereselor României, însă sunt destule voci care contestă proiectul legislativ înaintat de Partidul Social Democrat.
O sută de persoane au participat la evenimentul ținut în fața Casei Poporului, în Parcul Izvor. Un număr redus de persoane, însă mitingul – organizat de avocatul Dan Chitic – a avut parte de ceva expunere în presa online. Nu din partea tuturor publicațiilor, ci din partea celor care ridică puternice semne de întrebare, precum Sputnik.
Mediastandard.ro a scris în mai multe rânduri despre Sputnik (le puteți accesa AICI), site care promovează activ interesele Rusiei. Articolul în cauză, ”Doar câteva ore până la marele Eveniment care ar putea schimba Soarta României!”, pare mai mult o odă adusă organizatorului evenimentului și juristei Ingrid Mocanu. Exprimările extrem de subiective, precum ”distinsa” sau ”personalități care s-au remarcat în bătălia pentru România”, se regăsesc pe tot parcursul textului semnat de Dragoș Dumitriu.
Același Dragoș Dumitriu care a activat, între 2004 și 2008, ca și deputat din partea Partidului Conservator și, din mai 2007, din partea Partidului România Mare și care, printre altele, ar fi vrut înființarea unui muzeu pentru Vadim Tudor și ca Nicolae Ceaușescu să fie recunoscut drept ”miracol pentru România”. O simplă căutarea pe Google a numelui său ne arată că participarea acestuia la propaganda rusă nu este un secret pentru nimeni din presă. De-a lungul timpului, s-au scris nenumărate articole în care numele ex-deputatului este legat direct de finanțarea Kremlinului.
Revenind la materialul publicat pe 15 septembrie puțin după ora 21, autorul amintește și de un mesaj publicat de fostul colonel SRI Daniel Dragomir, un ”text excelent gândit”. Dragomir este chiar comparat cu Edward Snowden, celebrul angajat al NSA, care a publicat mai multe documente secrete ale Agenției.
Articole asemănătoare au apărut și pe ActiveNews și România Liberă, Stiripesurse, dar și pe Evz, Antena3 și Mediafax. Între primele două există, însă, o legătură ceva mai strânsă – Iulian Capsali. Relația acestuia cu ActiveNews (site pe care Verificasursa.ro consideră că este neapărat de evitat) este una lungă: colaborarea ar ține de câțiva ani. În CV ar mai intra, de curând, postul de conducere al publicației România Liberă, pe care l-a primit de la Adamescu.
Un simplu search pe Google ori pe ActiveNews ne arată vederile lui Capsali: este un avid susținător al ”familiei tradiționale”, al ”pro-vita” (adică, pe limba tuturor, susține ilegalizarea avortului), crede în existența ”statului paralel” și promovează activ euroscepticismul. Recomand cu încredere să citiți acest material dacă nu mă credeți. Are de toate – un fel de ciorbă a extremismului.
Ca un scurt reminder, fostul director editorial – căruia Capsali i-a luat locul – a făcut o serie de dezvăluiri despre succesorul său, pe contul personal de Facebook. Înafară de cele afirmate de Sabin Orcan, mai e de notat că Iulian Capsali a candidat la alegerile locale pe listele partidului lui Marian Munteanu, Alianța Noastră România.
De spus nu mai sunt multe: mitingul a avut loc și s-a și terminat, numărând doar o sută de participanți, iar propaganda răspândită pe cele câteva site-uri, cu numele unor persoane care ridică puternice semne de întrebare, nu este nimic nou în mediul online românesc: presiunile făcute asupra statului român și manipularea prin invocarea unui trecut ori viitor glorios al țării e de când lumea.
Leave a Comment