Guvernul belarus a etichetat agenția Radio Europa Liberă, finanțată de SUA, și postul său din Belarus drept organizații extremiste. Ca urmare a acestei decizii, jurnalistul Aleh Hruzdzilovich de la Radio Svaboda a fost arestat joi.
Hruzdzilovich a fost acuzat că s-ar fi pregătit pentru a încălca grav ordinea publică, în timp ce colegul său, Andrey Kuznechyk, rămâne anchetat în închisoare pentru fapte necunoscute, conform Newsweek.
Europa Liberă relatează că mascații au descins în casa lui Aleh Hruzdzilovich joi și l-au reținut. Organizațiile pentr protejarea drepturilor omului susțin că nu se mai știe nimic despre acesta de atunci. Acesta ar fi al 31-lea jurnalist care a ajuns în spatele gratiilor din cauza așa-ziselor crime împotriva guvernului, în timp ce Radio Svaboda este printre cele peste 300 de instituții media independente desemnate drept extremiste.
Cele mai multe publicații dintre cele aflate pe ”lista neagră” a Minskului au relatat protestele în masă care au răsunat în toată țara după alegerile din august 2020. Iar prețul pentru susținerea unei astfel de organizații este scump: jurnaliştii şi publicul din Belarus riscă până la şapte ani de închisoare pentru diseminarea conținutului produs de instituții media interzise.
Leave a Comment