Este suspendarea TikTok o soluție?

Pe scurt, nu. În ultimele zile, discursul de după victoria din turul I a lui Călin Georgescu s-a axat, disproporționat, pe campania sa de pe TikTok. Este foarte important ca autoritățile să caute și să verifice dacă popularitatea lui Georgescu de pe platformă a fost generată printr-o rețea de influență, însă de aici și până la a cere suspendarea TikTok e o cale extrem de lungă.

Șocul victoriei lui C. Georgescu este normal. O persoană care a pornit necunoscută de nimeni și a ajuns să strângă aproape 23% din voturile din primul tur prezidențial este motiv de anchetă. În plus, suspiciunile despre miile de conturi care au acționat coordonat pentru a-i face propagandă sunt cât se poate de întemeiate.

E important să știi că TikTok – la fel ca orice altă platformă – reprezintă doar un mediu pe care politicienii îl folosesc pentru a-și transmite mesajul. TikTok, de departe cea mai populară platformă la acest moment, a fost locul unde s-au strâns toți politicienii ce au aspirat la prima poziție în stat, nu doar Georgescu. Viralizarea trece dincolo de TikTok, oricum. Ce e popular acolo se resimte și pe restul rețelelor de socializare, de la Facebook și până la Instagram.

De ce spun asta? Pentru că declarațiile lui Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM (autoritatea de reglementarea comunicațiilor din România), despre suspendarea TikTok ajung într-un teritoriu periculos pentru libertatea internetului și, în final, a dreptului la liberă exprimare.

Ce spun ANCOM și CNA de TikTok

Astăzi, 28 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a CSAT pentru a discuta „posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, conform declarației de presă.

Asta după ce, atât CNA, cât și ANCOM, au transmis Comisiei Europene o serie de îngrijorări legate de TikTok și modul prin care ar fi influențat rezultatul primului tur prezidențial. Autoritățile române au vorbit de nereguli legate de legea DSA (care reglementează serviciile online), însă ANCOM, tot prin vocea lui Pavel Popescu, a mers chiar mai departe și a acuzat TikTok de o „manipulare a algoritmului” în favoarea lui Georgescu.

Da, ai citit bine. ANCOM spune că TikTok l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Această acuză, absolut gravă, nu are nicio dovadă în spate. Chiar din contră, miile de conturi și campaniile mascate folosite de Georgescu pentru a se viraliza sunt dovada că el s-a folosit de algoritmul platformei. Cu alte cuvinte, Călin Georgescu a manipulat algoritmul în favoarea sa, nu că TikTok l-a favorizat în mod specific pe el.

Până acum, instituțiile europene iau în serios acuzele, iar șeful TikTok chiar a fost chemat în fața Parlamentului European pentru a oferi explicații. Iar astăzi, ANCOM a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Comisiei Europene și TikTok pentru a „discuta despre notificările autorităților române referitoare la derularea prin intermediul acestei platforme digitale a campaniei electorale pentru alegerea președintelui României”.

Pavel Popescu, însă, a plusat și a mai venit cu o declarație surprinzătoare. Acesta a spus că vrea să suspende TikTok pe teritoriul țării, din motive ce țin de manipularea procesului electoral.

Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituțiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral din data de 24.11.2024 (turul I, prezidențiale). Voi da curs procedurilor oficiale în acest sens. Cer această suspendare, evident, doar în baza unor dovezi cu privire la manipularea procesului electoral de către platformă”, a declarat Popescu, conform Digi24.

Deci, e suspendarea soluția?

Dincolo că statul român nu are nicio dovadă că TikTok ar fi favorizat, în mod voit, algoritmul în favoarea lui Georgescu, soluția nu va fi niciodată suspendarea unui platforme de social media. De ce este doar TikTok singularizată în această discuție, când reclamele politice pentru Georgescu au rulat și pe Instagram, și pe Facebook?

Ba chiar pe Facebook lucrurile pot fi chiar mai netransparente, pentru că zecile de grupuri pro-Georgescu sunt o sursă de viralizare la fel de eficientă ca un clip pe TikTok. Chiar am uitat cum a ajuns AUR în Parlament cu 9 procente?

Un alt aspect important – de când a ieșit învingător, Călin Georgescu nu stă pe TikTok. Face live-uri din living, împreună cu soția, pe Facebook și YouTube, cu sute de mii de vizualizări.

La fel ca discuția despre suspendare din SUA, TikTok poate fi amendată (dacă se dovedește că a încălcat legea DSA), poate fi obligată să implementeze măsuri de corecție, dar în niciun caz să fie suspendată. Ce-l va opri pe Georgescu să nu ducă o campanie similară pe altă platformă? Le vom suspenda și pe acelea?

Reacția impulsivă a ANCOM nu reprezintă o soluție, ci amână confruntarea directă a problemei pentru care mai bine de două milioane de români au preferat să pună ștampila pe un conspiraționist mistico-legionar decât pe oricare alt candidat.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri