Parlamentul britanic l-a invitat pe Elon Musk să se adreseze plenului cu privire la achiziția Twitter și să vorbească despre planurile de viitor ale companiei. Comisia pentru Digitalizare a Parlamentului este interesată de măsurile pe care miliardarul le-a anunțat pentru că, unele dintre ele, se aliniază cu propunerile membrilor Comisiei.
Măsura care a stârnit interesul Parlamentului se referă la ”autentificarea tuturor oamenilor” de pe platformă. E un anunț foarte ambiguu din partea lui Elon Musk, însă experții l-au interpretat ca fiind o încercare de a elimina conturile de boți și cele care fac spam pe Twitter.
Conform Associated Press, Comisia parlamentară a declarat că este interesată de acest plan al lui Musk fiindcă reflectă recomandările pe care Comisia le-a adresat guvernului. În această perioadă, Parlamentul britanic dezbate un proiect de lege privind siguranța online (Online Safety Bill), iar Comisia pentru Digitalizare a propus o serie de reglementări pentru cabinetul lui Boris Johnson.
Printre măsurile din proiectul de lege se numără cerința ca cele mai mari platforme online să ofere utilizatorilor opțiunea de a-și verifica identitatea și de a alege să nu interacționeze cu utilizatorii neverificați.
”Într-un moment în care companiile de social media se confruntă cu perspectiva unor reglementări mai stricte în întreaga lume, suntem nerăbdători să aflăm mai multe despre modul în care domnul Musk va găsi un echilibru între angajamentul său clar față de libertatea de exprimare și noile obligații de a proteja utilizatorii Twitter de pericolele online”, a spus președintele Comisiei citat de AP.
Miliardatul a reacționat cu privire la invitație, însă a spus că este devreme pentru orice fel de comentarii despre acest subiect pentru că achiziția platformei nu este încheiată.
”Sunt onorat și mulțumesc Parlamentului pentru invitație, dar ar fi prematur în acest moment să accept, având în vedere că nu a avut loc încă un vot al acționarilor pentru aprobarea tranzacției”, a declarat Elon Musk pentru Associated Press.
Leave a Comment