Elon Musk i-ar reda lui Donald Trump accesul la contul de Twitter
Posibilul viitor proprietar al Twitter, Elon Musk, vrea să anuleze interdicția pe viață a lui Donald Trump de a mai folosi platforma socială. Totuși, suspendarea ar putea rămâne o opțiune într-unele cazuri.
Nu numai blocarea contului lui Donald Trump, ci blocarea permanentă în general „reprezintă un eșec al nostru și nu funcționează”, a spus și fostul CEO al Twitter, Jack Dorsey, arătându-și susținerea față de planurile pe care Musk le are pentru viitorul platfomei. De aceea, Twitter ar trebui să aibă o mai mare reticență în ștergerea postărilor și blocarea utilizatorilor, conform CNN.
Totuși, Elon Musk a recunoscut că există și cazuri în care Twitter ar trebui să limiteze libertatea de exprimare a utilizatorilor săi. Pe lângă cele în care postările încalcă legea, despre care a spus inițial că sunt singurele în care moderarea conținutului nu ar fi o formă de cenzură, Musk a adăugat pe listă și discursul distructiv pentru lume și cel greșit și rău. Dar nu a oferit detalii referitoare la felul în care Twitter va putea evalua dacă un mesaj face parte dintre acestea sau nu.
Cu toate acestea, este neclar dacă Donald Trump va vrea să revină pe platforma de pe care a fost dat afară după ce și-a îndemnat susținătorii să intre în Capitoliul Statelor Unite ca să oprească validarea alegerii lui Joe Biden ca președinte în 2021. Mai ales că între timp Donald Trump și-a făcut propria rețea socială – Truth Social – care încă se chinuie să devină complet funcțională, relatează CNN.
Astfel că „blocarea lui Trump de pe Twiiter nu l-a redus la tăcere, ci doar îi amplifică vocea în rândul celor care susțin dreapta politică, iar lucrul ăsta este greșit moral și pur și simplu prostesc”, consideră cel mai bogat om al lumii, Elon Musk.
Mai mult, comentând divergențele dintre dreapta și stânga politică din SUA, Elon Musk a criticat actuala politică de moderare de pe Twitter că înclină balanța înspre stânga. „Cred că Twitter ar trebui să fie mult mai imparțial. În prezent, favorizează stânga” este de părere cel care este foarte probabil să devină directorul platformei.
Articole asemănătoare
Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost condamnat la închisoare
Gigi Becali, derapaj la TV: „Eu de vaccinaţi stau la doi metri distanţă”
Jurnalistul Claudiu Lucaci a primit aviz negativ pentru CNA din partea PSD. ALDE rămâne fără reprezentant
SUA, avertisment pentru China: Hong Kong nu va mai fi considerată regiune autonomă
Viralul zilei: Trump face senzație la Summitul NATO