La sfârșitul lunii martie, decesul mogulului ceh de presă Petr Kellner lăsa în urmă multe întrebări cu privire la viitorul companiei sale. Acum, grupul de investiții, care deține și postul de televiziune Pro TV, a anunțat că plănuiește să investească în zona de telecom.
Cel care i-a preluat atribuțiile lui Kellner, Ladislav Bartonicek, a anunțat că achiziționarea companiilor telecom din regiune reprezintă un potențial major pentru extinderea PPF, conform Paginademedia.
Alte planuri pe care grupul PPF le are se referă la lărgirea ofertei pentru clienți. Bartonicek spune că în discuții se află și servicii de televiziune cu plată, dar și asocierea platformelor O2 TV şi Voyo.
„Vrem să oferim clienţilor o gamă largă de servicii care au legătură cu zona telecomunicaţii. Televiziunea face parte din aceste planuri. CME este capabil să producă conţinut pe care suntem capabili să îl folosim. Avem deja o mare putere de cumpărare pentru conţinut suplimentar, pe care să îl putem oferi clienţilor”, a afirmat liderul grupului de investiții.
Vestea decesului miliardarului ceh Petr Kellner a venit pe 29 martie, când s-a confirmat că acesta se afla printre victimele unui accident de elicopter din Alaska. Mogulul de presă practica un sport extravagant, heli-schi.
Leave a Comment