Venirea la putere în Afganistan a talibanilor a avut un preț pentru jurnaliști, resimțit chiar de doi angajați ai publicației online EtilaatRoz.
Jurnalistul Nemat Naqdi și editorul video Taqi Daryabi relatau despre un protest al femeilor împotriva implicării Pakistanului în Afganistan, organizat în fața unei secții, când cei doi au fost duși în sediul poliției, conform CNN.
Naqdi susșine că, ajunși înauntru, au fost amândoi bătuți cu bestialitate, iar daunele fizice produse de talibani sunt semnificative.
„Mă loveau cu o forță extremă că eu chiar credeam că acesta este sfârșitul vieții mele”, a declarat Naqdi pentru CNN la sfârșitul săptămânii trecute. „M-au lovit pe braț cu o forță extremă că nu am putut să-l mișc în ultimele două zile (…) s-a îmbunătățit. Ochiul stâng mi-a fost rănit grav că este încă roșu și sunt îngrijorat, nu mai aud nimic cu urechea stângă, decât un bâzâit. Mi s-au dat patru sau cinci palme foarte dure pe față”.
Însă violențele nu s-au oprit aici. Jurnalistul a relatat pentru postul de televiziune că abuzatorii l-au călcat pe cap, în timp ce acesta le cerea să îl lovească oriunde, dar nu pe spate.
„Foloseau o violență atât de mare încât unul mă ținea de cap și de față, iar altul mă ținea de talie. Mâinile și picioarele erau legate și unul dintre ei îmi împingea picioarele ca o curea. Aveam sentimentul că gâtul se poate rupe sau spatele meu se poate rupe”, a adăugat Naqdi.
Povestea a fost confirmată și de colegul său, care susține că tortura a durat aproximativ zece minute.
„Este posibil ca de acum înainte talibanii să amenință și să tortureze jurnaliștii. Continuarea activităților lor va fi considerată un pericol pentru guvernul lor”, a adăugat Daryabi, care a amintit însă că talibanii „au declarat jurnaliștilor într-o conferință de presă că li se va acorda permisiunea de a continua activitățile lor, dar numai în conformitate cu regulile islamice”.
Leave a Comment