Doi călugări catolici de la o mânăstire din Rhona, Franța, au fost puși sub acuzare pentru incendierea unui turn 5G. Bărbații și-au motivat acțiunea prin pericolul pe care cred că l-ar reprezenta tehnologia pentru populație.
Incidentul au avut loc săptămâna trecută, când cei doi au dat foc stâlpului. Din fericire, daunele provocate de călugări sunt minore, echipamentele tehnice de pe stâlp fiind neafectate.
Persoanele puse sub acuzare au fost surprinse de polițiști în seara următoare, când încercau să săvârșească aceeași faptă, într-un sat alăturat. În fața judecătorului, aceștia au afirmat că au vrut “să avertizeze populația împotriva efectelor nocive ale 5G”.
De altfel, călugării incendiatori nu sunt singurii care consideră că tehnologia 5G este dăunătoare. Purtătoarea de cuvânt a mănăstirii, care face parte din gruparea catolică tradiționalistă Societatea Sfântului Pius al X-l, a afirmat pentru presă că „undele sunt foarte dăunătoare pentru sănătate, iar cei doi au acționat pentru bunăstarea umanității”.
Una dintre teoriile care s-au răspândit cu rapiditate la începutul pandemiei de COVID privea undele 5G, considerate de adepții teoriilor conspirației a fi una dintre modalitățile prin care virusul era transmis. Un studiu publicat în Journal of Medical Internet Research a concluzionat că mitul despre 5G a fost cel care s-a răspândit cel mai rapid, conform MedicalNewToday.com. Una dintre observațiile făcute este că, în ciuda faptului că cei doi termeni (”5G” și ”coronavirus”) au început în momente diferite – existând, încă de dinainte de pandemie, multe conspirații cu privire la tehnologia 5G -, acestea au atins punctul culminant al căutărilor în aceeași săptămână, în șase țări. Celelalte două state urmărite au înregistrat un vârf cu o săptămână înainte, la sfârșitul lunii martie. Spre deosebire de alți termeni asociați cu dezinformarea privind Covid, volumul căutărilor pentru 5G s-a dublat rapid.
Leave a Comment