Doar unul din trei români știe de implicarea României în Holocaust. O combinație între delăsarea sistemului și manipularea negaționiștilor

Istoria suferinței suferite de comunitate evreiască în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a început să fie predată la noi în țară după adoptarea recomandării din Raportul Comisiei Wiesel din 2004. Elevii din ciclul preuniversitar învață în mai mulți ani despre crimele comise de regimul nazist din Germania și de aliații acestuia – printre care se numără și România -, însă realitatea este că, pentru mulți români, subiectul nu reprezintă un interes general. Pe aceast fond, s-a făcut loc pentru diferite figuri publice negaționiste, precum și fake news-uri despre neexistența Holocaustului.

Spuneam la început că programa există, pe hârtie și, cât de cât, în școli. Totuși, un studiu al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel arată că trei sferturi din români spun că au auzit despre Holocaust, însă doar unul din trei știe că acesta a avut loc și în România. Doar 17% dintre respondenți au afirmat că principalul vinovat pentru crime este Guvernul lui Antonescu, conform G4Media.ro.

De ce crimele comise de către guvernarea română începând cu toamna anului 1940 și până la lovitura de stat din 23 august 1944 sunt atât de puțin știute de către cetățeni, dat fiind faptul că ele fac parte dintr-o parte întunecată a istoriei? Cu atât mai puțin știute sunt legile antisemite din perioada interbelică, date de Octavian Goga și Ion Giurtu, deși pentru ambele cazuri există mărturii, documente și dovezi care să ateste profundul sentiment de ură împotriva comunității evreiești al conducerii de la București, precum și acțiunile opresive desfășurate de acesta timp de mai mulți ani.

***

Negaționismul este definit cel mai simplu ca fiind negarea vehementă a existenței Holocaustului sau că țara emițătorului ar fi avut vreo implicare în proces. Cel mai des, argumentele aduse în legătură cu crimele comise de regimul lui Hitler aduc scuze acestuia, însă fenomenul nu se limitează doar la situația Germaniei din timpul conflagrației mondiale.

În România, comportamentul antisemit remarcat la nivelul înalt al statului se întinde pe o perioadă semnificativă. După căderea regimului comunist, ura față de comunitatea evreiască a luat o nouă formă. Pentru că în perioada anterioară istoria a tratat al Doilea Război Mondial și evenimentele din cadrul acestuia pentru a pune accent pe reușita militară și ideologică a Uniunii Sovietice în fața fascismului, crimele comise de către legionari și de către Ion Antonescu nu au primit atenția meritată din punct de vedere al informării publice. La căderea regimului ceaușist, s-a făcut loc pentru tot felul de figuri îndoielnice, suporteri ai violențelor desfășurate de fasciști. Unul dintre ei a fost deputatul PRM Vlad Hogea, semnatar al cărții ”Naționalistul”. În lucrare, Hogea – care ulterior a negat că a fost antisemit – apar mai multe articole despre negarea Holocaustului: „Care Holocaust?”, „Acești evrei care ne conduc viața”.

Un scandal diplomatic a fost stârnit doi ani mai târziu, în 2003, când ministrul Culturii de la acea vreme a afirmat că pe teritoriul românesc nu ar fi avut loc crime împotriva comunității evreiești, ci că ar fi fost vorba (așa cum notează istoricul Florea Ionicioaia în iunie 2003) ”numai de o ticăloșie a unor români care au participat la Holocaust”. 

Declarațiile controversate ale lui Theodorescu nu au fost contestate de niciunul dintre colegii săi de Guvern. Adrian Năstase, premier de la acea vreme, l-a susținut pe întreaga perioadă a scandalului, în timp ce președintele Ion Iliescu a afirmat doar că ministrul profită de context. Afirmațiile nu au fost, totuși, contestate de către cei mai de seamă politicieni ai vremii.

***

Odată cu adoptarea „Raportului final al Comisiei pentru Studierea Holocaustului în România”, realizat de către Comisa Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, părea că negarea exterminării comunității evreiești de cătr statul român avea să ia sfârșit. Totuși, evenimente asemănătoare celor de mai sus au avut loc și în ultimii ani.

În 2012, purtătorul de cuvânt al Guvernului PSD, Dan Șova, afirma că românii nu au participat la persecuția evreilor și că evreii au avut de suferit exclusiv din cauza armatei germane. Reacțiile au fost, de această dată, mai virulente: The Economist a scris că afirmațiile lui Șova sunt din vina sistemului educațional românesc, întrucât ”Holocaustul nu a făcut parte din programa școlară din România până în 1998″, în timp ce premierul Victor Ponta l-a retras din funcție pe purtătorul de cuvânt. Șova a ajuns chiar să facă cursuri în Statele Unite ale Americii, la unul dintre cele mai mari Instituții pentru studierea crimelor împotriva evreilor – la insistențele lui Ponta, conform Ziare.com.

Vice a realizat un articol amplu despre politicienii români post-decembriști care au avut afirmații controversate la adresa crimelor statului român împotriva evreilor.

***

Totuși, cum politicienii sunt oameni iar oamenii pot fi victimele manipulării, e important de notat că negaționismul este și rezultatul perpetuării unor conspirații. De exemplu, viziunea privind rolul jucat de comunitatea evreiască în Marea Depresie – și apoi în criza economică mondială, din secolul XXI – arată cât de ușor s-a transmis propaganda fascistă timp de zeci de ani, chiar și după ce ideologia a dispărut ca politică de stat.

O altă viziune împărtășită de mulți și care s-a păstrat este cea a rolului jucat de figuri evreiești în conducerea lumii. Așa-zisa Ordine Mondială ar fi pusă la cale de evrei bogați – pentru că, în viziunea multora, nu există evrei săraci sau din clasa de mijloc – și care n-ar avea interese curate.

Sentimentele rasiste pot fi observate în secolul XXI citind presa ultra-naționalistă, care luptă împotriva ”globalismului”. George Soros a devenit întruchiparea ”evreului contemporan”, un urmaș al celor pe care atât România, cât și Germania, i-a prigonit în perioada 1940 – 1945. Imaginea formată în jurul acestei comunități nu este și nici nu trebuie să fie făcută în jurul realității. Ea este rezultatul unor eforturi propagandistice imense, a implementării unor idei false, precum și a indolenței sistemului, care mult timp n-a tratat subiectul sub nicio formă.