Publicația Le Figaro a intrat într-un scandal mediatic de proporții cu fostul președinte al României, Ion Iliescu, pe baza unui interviu acordat de acesta.
Ziarul francez a realizat o analiză pentru România, intitulată ”România, țara unui singur partid”. ”Moștenitor al Partidului Comunist, PSD aproape a domnit peste România. Liderul său actual, Liviu Dragnea, administrează țara în funcție de propria sa agendă judiciară. Ordonă, iar partidul, de o disciplină stalinistă, execută. Iar Bucureștiul, care va prezida Uniunea Europeană începând de la 1 ianuarie, i se supune”, scrie Le Figaro, la început.
Ion Iliescu punctează, în articolul amintit mai sus: ”Este o perioadă dificilă, confuză pentru partid, care trece prin cea mai gravă criză politică a sa”.
Cu toate astea, liderul de onoare al Partidului Social Democrat a afirmat pe blogul său, la scurt timp de la publicarea materialului cu pricina, că n-a făcut respectivele afirmații – critice la adresa actualului șef al PSD, Liviu Dragnea, și a modului în care acesta conduce formațiunea politică -, conform Hotnews.ro.
Fake news – Le Figaro (ioniliescublog.wordpress.com)
17/12/2018Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva.
Fiecare este liber să creadă ce dorește despre PSD, despre situația politică din România, despre istoria post-decembristă. Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declarațiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenția mea să particip la așa ceva. PSD este un partid matur și responsabil, care își va rezolva problemele conform statutului său și legilor țării.
In ultima perioada, am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine.
Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații.
Ion Iliescu
Jurnalistul Paul Cozighian, unul dintre autorii interviului, a intervenit luni seară în direct la un post de televiziune: ”Voi aduce proba declarațiilor de domnului Iliescu. Iliescu chiar ne-a primit cu multă amabilitate și am stat de vorba o oră și cincizeci de minute. Vorbea o franceză aproape impecabilă. E posibil să nu-și mai amintească tot ce a declarat”. Mai mult, acesta a subliniat că deține înregistrarea convorbirii cu ex-președintele și că o va face publică marți seara.
Leave a Comment