Un site care conține cuvinte în vietnameză publică articole ”semnate”, cel puțin în aparență, de senatoarea Diana Ivanovici Șoșoacă. Subiectele pe care apare numele parlamentarului se potrivesc cu narativul cu care și-a atras capital de imagine: cât de dăunător este vaccinul, că COVID-19 nu este real sau, eventual, este o răceală și cum măsurile adoptate de Guvern sunt o încercare de subjugare a populației.
Articole cu copy-paste
Site-ul la care Diana Șoșoacă ”pare” că a devenit jurnalist se numește live48times.com. Este distribuit masiv pe grupuri de Facebook anti-vaccin sau de susținere a senatoarei, dar și de conturi care postează zilnic despre așa-zisele efecte negative ale serurilor împotriva COVID sau despre ”dictatura medicală”.
Inclusiv articolul pe care apare numele avocatei, cunoscută pentru că a venit în plenul Parlamentului cu un sac de cadavre, contestă siguranța vaccinurilor. Articolul, titrat „ᴘᴀтoʟoԍuʟ șef ԍᴇʀмᴀɴ – „«Vaccinul este cauza мoʀțιι în 30-40% din ᴀuтoᴘsιιʟᴇ celor vaccinați»”, face referire la afirmațiile patologului Peter Schirmacher, care presupune că numărul de decese cauzate de vaccin e posibil să fie mai mare decât credem, întrucât patologii nu pot să determine dacă există vreo legătură între inoculare și deces.
Materialul, care este copiat de fapt de pe ActiveNews – singura diferență fiind că site-ul din urmă a ales să citeze publicațiile de la care a preluat informațiile -, este exemplul perfect de jumătăți de adevăr. Preferând să folosească procente în loc de cantități, lasă impresia că eșantionul pe care Schirmacher și-a bazat suspiciunile este mai mare. În realitate, este vorba doar despre 40 de persoane, a căror date demografice nu sunt prezentate. Totuși, articolul prezintă un punct de vedere opus, care se regăsește și-n articolul ”semnat” de Diana Șoșoacă.
Același articol a fost publicat și de site-ul Românul Naționalist și de publicația Flux, din Republica Moldova.
Propaganda rusă, iz de inspirație
Însă ActiveNews nu e singura sursă de unde adminul site-ului live48times.com își ia inspirația. Articolul „Iohannis – făcut de râs de… ministrul uɴԍᴀʀ de Externe”, publicat tot cu numele Dianei Șoșoacă, este copiat de pe Sputnik, oficiosul de propagandă externă al Kremlinului.
În articolul original, Dragoș Dumitriu, citându-l pe Bogdan Tiberiu Iacob, îl compară pe președintele Klaus Iohannis cu ministrul de Externe ungar, aflați amândoi în SUA pentru întâlnire ONU, spunând că cel din urmă are o agendă de întâlniri mai stufoasă. Afirmația este făcută în contextul în care manelistul Sorinel Puștiu a publicat o fotografie cu el și șeful statului, în Times Square.
„Asta îmi aduce aminte de un text al unui ”analist” din zona Cotrocenilor, al cărui titlu era ceva de genul «Viktor Orban, din ce în ce mai izolat». Cred că alături de acel articol ar trebui menționată și întâlnirea de ieri, de la New York, cu manelistul Sorinel Puștiu”, scrie Dumitriu pe Sputnik.
Alte articole copiate de pe Sputnik și publicate cu numele senatoarei ex-AUR sunt:
- „ERDOGAN ÎI ᴀƦUɴCĂ ÎN FAȚĂ LUI BIDEN – DĂ ᴀƦМᴇ ORGANIZAȚIILOR ТᴇƦOƦΙSТᴇ, S̫U̫A̫ NU SUNT ONESTE!” – material copiat unu la unu de aici.
- „ᴀvᴇʀтιsмᴇɴтuʟ momentului – «Urmează ᴅᴇzᴀsтʀuʟ! Pregătiți-vă de ғᴀʟιмᴇɴт!»” – originalul, aici.
- „ᴘʟâɴԍᴇʀᴇ ᴘᴇɴᴀʟĂ pe numele primarului Dominic Fritz… pentru ΙɴCΙТᴀƦᴇ la ᴅΙSCƦΙМΙɴᴀƦᴇ!” – copiat de aici.
- „D̫i̫a̫n̫a̫ Șoșoacă îl face praf pe Cîțu – punctează OFICIAL, exact la țintă!” – de aici.
O prezență pe Facebook
Așa cum am arătat mai sus, subiectele promovate sub numele Dianei Șoșoacă sunt de tot felul: de la teorii anti-vaccin, până la teme recursive în discursul naționalist, precum compararea cu statele iliberale și distanțarea de valorile Occidentale.
În ciuda faptului că este puțin probabil ca seex-AUR să își fi dat măcar acordul pentru folosirea numelui său pe un site obscur, cu atât mai puțin ca ea chiar să fie autorul articolelor luate cu copy-paste, este evident că persoanele din spatele site-ului sunt la curent cu discursul Dianei Șoșoacă și, în speță, cu preferințele susținătorilor săi.
Diana Șoșoacă a abordat, încă de la intrarea în Parlament, subiecte care sensibilizează electoratul – fie că este vorba despre scumpirile la utilități, despre identitatea națională sau chiar despre vaccin. Din acest motiv, conform informațiilor puse la dispoziție de CrowdTangle, cele mai multe distribuiri ale articolelor sunt în grupuri dedicate senatoarei Șoșoacă.
De exemplu, articolul „Diana Șoșoacă îl face praf pe Cîțu – punctează OFICIAL, exact la țintă!”,
copiat de pe Sputnik, a fost publicat în opt grupuri, redistribuit de 210 ori și a strâns peste două mii de interacțiuni. Articolul despre patologul german a fost postat de 18 ori și redistribuit de peste 600.
Articole cu fonturi neobișnuite și texte în vietnameză
Conform informațiilor puse la dispoziție de serviciul WHOIS, live48times.com este înregistrat sub un admin din Islanda, prin intermediul unei firme acreditate de domenii din SUA. Totuși, site-ul este atât de neglijent realizat, încât administratorii paginii au lăsat texte în vietnameză, precum denumirea secțiunilor sau căsuța de comentarii.
În ceea ce privește fonturile folosite, MediaStandard a preluat titlurile exact așa cum ele au fost redate pe site. Unele cuvinte din text sunt scrise cu fonturi atipice platformelor de publishing, precum „ᴘʟâɴԍᴇʀᴇ ᴘᴇɴᴀʟĂ”, cel mai probabil pentru a atrage atenția cititorilor asupra cuvintelor importante.
Schimbarea fontului este un proces simplu, necesitând doar un search pe Google. Cea mai populară platformă pentru așa ceva este cea pusă la dispoziție de LingoJam, care are nenumărate alternative de scriere a unui text. Acest ”translator” folosește simboluri Unicode, un format definit de către Unicode Consortium pentru codarea, stocarea și interpretarea textelor pe suporturi informatice, pentru schimbarea aspectului textului.
Până la momentul publicării acestui material, senatoarea Diana Șoșoacă nu a răspuns solicitărilor MediaStandard.ro de a comenta subiectul.
Leave a Comment