Detalii din ancheta privind tentativa de asasinare a jurnalistului timișorean Dragoș Boța
Au apărut noi detalii din cadrul anchetei ce privește tentativa de asasinare a jurnalistului timișorean Dragoș Boța, care a intrat în vizorul unei grupări după ce a publicat pe site-ul său mai multe anchete cu privire la activitatea acesteia.
Atacatorul omului de presă trebuia să fie Lucian Boncu, despre care PressAlert.ro scrisese anterior că dăduse declarații la DIICOT împotriva unui traficant de cocaină, dar și despre legăturile acestuia cu fostul primar al Timișoarei Nicolae Robu, informează Paginademedia.ro.
Înregistrările, difuzate miercuri seară de Antena 3 și PressAlert și realizate de DIICOT în decursul anului trecut, arată intenția lui Boncu de a-i face rău Boța.
La un moment dat, pe înregistrare, acesta poate fi auzit cum spune:
„Vrei să-ţi zic ceva? Io, dacă io… vă zic personal.Dacă nu era poliţia şi legea aşa să fie, eu cel puţin trei – patru morţi aveam până acum, io. Pe Boţa îl omoram sigur, pe Taloş îl omoram sigur, deja sunt doi morţi. Nu că îl băteam, îl omoramşi crede-mă că veneam şi beam bere. N-am scrupule, în viaţa mea n-am avut scrupule faţă de…”, spune inculpatul.
O altă discuție surprinsă de DIICOT între liderul interlop, avocatul său și un polițist vizează planul de asasinare a jurnalistului. Reprezentantul legal al lui Boncu îi spune că operațiunea nu poate fi realizată atunci, întrucât ar coincide cu momentul publicării unui articol, ceea ce ar atrage și mai multe suspiciuni asupra clientului său. Procurorii au stabilit că, la aceeași întâlnire, Boncu i-ar fi dat unuia dintre cei prezenți un pistol.
Boncu nu a mai apucat să își pună planul în aplicare, întrucât el a fost trimis în judecată pentru „încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”. În urmă cu o săptămână, bărbatul a fost prins în Italia.
Leave a Comment