Procesul în masă a fost aspru criticat de organizaţiile pentru drepturile omului, iar Amnesty International îl numeşte o „parodie grotescă a justiţiei”.
75 de membri şi susţinători ai Frăţiei Musulmane, inclusiv jurnalişti, au fost condamnați la moarte de un tribunal egiptean pentru participarea lor la protestele care au avut loc după înlăturarea lui Mohamed Morsy, ales în mod democratic, informează CNN.
Cei 739 de inculpaţi, care au inclus membri ai Frăţiei Musulmane, au fost arestaţi şi judecaţi pentru participarea la protestele care au avut loc în pieţele Rabaa al-Adawiya şi al-Nahda din Cairo faţă de înlăturărea lui Morsy.
Protestele au culminat cu violenţe în masă, când forţele egiptene de securitate, sub comanda preşedintelui Abdel Fattah el-Sisi, au încercat să elimine mii de demonstranţi prin folosirea de arme automate, transportoare blindate şi buldozere militare. Sute de oameni au fost ucişi, scrie mediafax.ro. Printre cei condamnaţi la moarte sâmbătă de Curtea Penală din Cairo s-au număraţi şi membri proeminenţi ai Fraţilor Musulmani Essam El-Erian, Mohamed Beltagy, Abdel-Rahman al-Bar şi Osama Yassin. Din cele 75 de persoane, 44 sunt în închisoare, iar 31 sunt fugari. Deşi verdictul este considerat definitiv, inculpaţii pot face recurs.
Aproximativ 200 de inculpaţi au fost condamnaţi la cinci ani în spatele gratiilor, dintre care fotoreporterul Mahmoud Abu Zeid, cunoscut şi sub numele de Shawkan.După ce judecătorul a terminat să citească verdictul, au sărbătorit, deoarece aceştia şi-au ispăşit deja pedeapsa şi aşteaptă să fie eliberaţi în curând.
Osama Morsy, fiul lui Mohamed Morsy, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Mohamed Morsy, fostul lider al Frăţiei, a fost primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt. Alţi 360 de inculpaţi au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare. Nimeni nu a fost găsit nevinovat. Din cei acuzaţi, 315 sunt închişi şi 419 sunt fugari. Acuzaţiile au fost eliminate împotriva a cinci inculpaţi care au murit, conform adevarul.ro.
Leave a Comment