Măsurile luate de Guvernul Orban, proaspăt încredințat cu puterea absolută pe timpul stării de urgență, au făcut înconjurul lumii. Ungaria este pe o pantă alunecoasă de cel puțin un deceniu, încă de când Fidezs, partidul lui Viktor Orban, a început un război cu presa, iar actuala pandemie pare să fie cireașa de pe tort: jurnaliștii pot fi incriminați pentru răspândirea de informații false sau care subminează lupta autorităților cu virusul.
Fără niciun fel de dubiu, Ungaria a reușit să atragă multă atenție – negativă, ce-i drept. În cel mai recent raport privind libertatea presei, realizat de Reporters without Borders, Ungaria se află aproape la mijlocul clasamentului. pe locul 89 (din 180).
În acest context, B1.ro a stat de vorbă cu jurnalistul Batka Zoltán, de la publicația Népszava, care spune că cel mai înrijorător aspect din Ungaria este ușurința cu care autoritățile pot interpreta legea ”anti-fake news” pentru a-i aduce la tăcere pe jurnaliștii anti-Orban.
”În Ungaria am numit acest tip de Lege drept „paragraful cauciucului”, deoarece fiecare poate să-l îndrepte spre orice direcție unde dorește sau unde este nevoie pentru scopurile sale. Practic: nu există nicio definiție pentru o serie lungă de lucruri: ce înseamnă asta „fapt în context distorsionat”. Chiar dacă scrii ceva dovedit și îl pui într-un articol, ei pot spune că întregul articol a fost scris „în context distorsionat”, în mod similar ei nu definesc ce înseamnă „a provoca tulburări pentru mulți oameni” (dacă scrii ceva deranjant pentru guvern, ei pot spune oricând că „a provocat panică” sau a creat anxietate pentru mulți oameni) și, în plus, nu există nicio definiție pentru ce înseamnă asta „împiedicarea apărării împotriva pericolului”, a afirmat jurnalistul pentru sursa citată.
Zoltán mai spune că Guvernul Orban a asigurat opinia publică că nu jurnaliștii vor fi vizați de noua lege, însă aceasta pare mai mult ”o strategie de PR”: ”Intenția Guvernului este limpede: intimidarea jurnalistului care este descurajat să nu scrie altceva decât informațiile oficiale despre situația coronavirusului și să facă în așa fel ca investigațiile jurnaliștilor independenți să pară mai riscante și mai periculoase”.
Totuși, jurnalistul susține că apartenența Ungariei la Uniunea Europeană încă este importantă. Acesta nu crede că autoritățile vor băga la închisoare ziariștii incomozi, pe modelul Rusiei sau al Turciei, însă deschiderea unei urmăriri penale pe numele unui jurnalist poate avea efecte puternice asupra acestuia.
Leave a Comment