Cum a primit opinia publică decizia lui Iohannis, prin ochii Sidoniei Bogdan: Jucăm pe terenul subiectivității

Opinia publică s-a aprins odată cu anunțul făcut de Iohannis prin purtătorul său de cuvânt, cu privire la semnarea de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.

Mediastandard.ro a luat legătura cu jurnalista Sidonia Bogdan, ce a și comentat pe Facebook evenimentul de luni dimineață, pentru a afla dacă au fost sau nu de înțeles reacțiile din mediul online.

”Fiecare cu părerile lui. E un moment tensionat pentru că subiectul e foarte sensibil. Nu pot să comentez fiecare reacție în parte”, a subliniat ziarista.

În plus, întrebată dacă nu este exagerată abordarea unora dintre formatorii de opinie, care au îndemnat la nerespectarea hotărârii Curții Constituționale, Sidonia Bogdan a răspuns: ”Depinde cine interpretează acest cuvânt. Unora li se pare exagerat pentru că consideră nedreaptă decizia CCR, alții se poziționează în favoarea deciziei președintelui, na – e democrație. Fiecare se poziționează după cum crede.”

Cu privire la abordarea presei privind acest subiect, jurnalista a subliniat că aceasta este subiectivă, dat fiind faptul că fiecare are afinități politice diferite.

”Obiectivitate sau subiectivitate se referă la speciile de informare ale jurnalismului. Aici e o chestiune de poziționare care ține foarte mult cont de opiniile politice ale fiecăruia. Jucăm pe terenul subiectivității. Deciziile CCR trebuie respectate și marea majoritate a actorilor care au comentat au spus exact asta: că într-adevăr deciziile trebuie respectate. Nu am văzut foarte mulți care să conteste obligativitatea deciziilor CCR. Sunt nemulțumiți de faptul că, odată cu decretul de revocare dat de președinte, apare o a doua problemă, care încă este nerezolvată, privind procedura de numire la șefia DNA. Sunt două teme într-una”, a concluzionat Sidonia Bogdan.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri