Cum a arătat prima săptămână de campanie la televizor. Dezbaterile electorale, pe aproape toate posturile

Oficial, campania pentru alegerile locale a început pe 27 august și, în mod natural, au început și dezbaterile electorale televizate. MediaStandard.ro realizează o trecere în revistă a modului în care a arătat prima săptămână de campanie pe posturile TV private.

Ce spune legea

Consiliul Național al Audiovizualului este forul care stabilește normele pe care atât candidații, cât și instituțiile media vor trebui să le respecte pe durata campaniei. Articolul 37 din Legea 35/2008 prevede ca „candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cât şi cetăţenii cu drept de vot au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă” în timpul campaniei.

În mod convențional, legea nu stipulează că reprezentanții formațiunilor politice trebuie să plătească pentru a beneficia de expunere TV, însă CNA poate face această mențiune în cadrul deciziilor emise înainte de începerea campaniei. De exemplu, în septembrie anul trecut, Consiliul decidea modificarea alineatului 2 din decizia precedentă:

”Potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui
României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum și ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale beneficiază de timpi de antenă, la serviciile private de radio și de televiziune, contra cost, în cadrul emisiunilor de promovare electorală prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), și prin difuzarea spoturilor electorale, în condițiile prezentei decizii.”

În ultimii ani, nu au fost multe cazuri în care campania electorală de pe micile ecrane s-a desfășurat fără această mențiune. Totuși, după cum se arată în decizia votată de CNA pe 23 iulie 2020, televiziunile și radiourile nu vor putea organiza în această campanie emisiuni cu caracter electoral contra-cost: „Candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice (…) au acces gratuit la posturile de radio şi de
televiziune, publice şi private”.

Dezbateri electorale la toate posturile TV private… cu o excepție

Cu o singură excepție, toate televiziunile au organizat emisiuni cu caracter electoral, așa cum sunt ele descrise la Art. 5 de către CNA – despre programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaților, a reprezentanților acestora și a altor invitați.

Dezbaterea electorală se recunoaște cel mai ușor prin marcajul care indică tipul emisiunii, pe care televiziunile au obligația să îl afișeze de fiecare dată.

Pe 31 august, în cadrul emisiunii ”Punctul culminant” a lui Victor Ciutacu, de pe România TV, la dezbaterea electorală a participat Traian Băsescu, propunerea Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria Capitalei. Realitatea PLUS (fostă TV) are, pe de altă parte, o emisiune electorală, ”Tu decizi”, prezentată de Bogdan Trif. (Emisiunea electorală este descrisă de CNA ca fiind un program „în care
competitorii electorali îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală”).

Dezbatere electorală a avut și B1, în cadrul emisiunii ”Talk B1” cu Irina Petraru, în timp ce Antena 3 a avut cele mai multe dezbateri electorale în cadrul emisiunii moderate de Răzvan Dumitrescu, ”Subiectiv”. Pe 3 septembrie, jurnalistul a avut-o invitată pe Gabriela Firea, actualul primar al Capitalei și candidatul PSD pentru aceeași funcție, în timp ce duminica ce tocmai a trecut, Antena 3 a prezentat un material despre ”satul unde candidații nu ajung nici în campanie”.

La polul opus se află Digi24, care încă nu a organizat dezbateri electorale de pe 28 august și până la momentul redactării acestui material.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri