Criza din Ucraina: o cronologie a evenimentelor

MediaStandard.ro a realizat un timeline al celor mai recente evenimente privind tensiunile de la granița estică a Ucrainei, în speranța că acest efort va oferi o imagine mai clară asupra modului în care situația a evoluat. Sunt incluse cele mai importante evenimente, așa cum au apărut ele în presa internațională, începând cu lunile octombrie-noiembrie și până în prezent.

Articolul este actualizat constant.

11 octombrie 2021: Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, afirma, într-un articol din Kommersant, că Ucraina este supusă Occidentului, dar și că colaborează cu ”neo-naziști”. Din acest motiv, el spunea că Rusia nu ar trebui să încerce să dialogheze cu Kievul, întrucât autoritățile ucrainene sunt  „slabe”, „ignorante” și „nesigure”. Declarația venea în contextul în care Zelenski încerca să obțină o întâlnire cu Putin. (The Moscow Times)

11 noiembrie 2021: Oficiali din administrația Biden avertizează aliații europeni cu privire la posibilitatea invadării Ucrainei de către Rusia. (Bloomberg)

13 noiembrie 2021: Președintele ucrainean afirmă că, la granița estică a Ucrainei, se află aproximativ 100.000 de efectrive ruse – numărul fiind mai mare decât cel indicat de SUA anterior. (Times of Israel)

15 noiembrie 2021: NATO cere Rusiei „să fie mai transperentă privind capacitățile sale militare”. (DW)

21 noiembrie 2021: Șeful serviciului militar de intelligence al Ucrainei confirmă spusele lui Zelenski. El afirmă că în apropierea frontierei ruso-ucrainene au fost concentrate 92 de mii de trupe, precum și armament. (Kommersant)

21 noiembrie 2021: Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins afirmațiile conform cărora Rusia pregătește o incursiune. „Această isterie este provocată în mod intenționat”, a declarat Peskov pentru televiziunea de stat. Peskov a cerut NATO să înceteze „concentrarea unui pumn militar” lângă granița ruso-ucraineană și să înarmeze Ucraina cu arme moderne. (DW)

1 decembrie 2021: Rusia acuză Ucraina că a masat 125 de mii de trupe în Donbas. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe a afirmat că Moscova este îngrijorată de intențiile Ucrainei. (Reuters)

3 decembrie: Serviciile de informații americane susțin că Rusia plănuiește o ofensivă pe mai multe fronturi încă de la începutul anului viitor, care va implica până la 175.000 de soldați, potrivit oficialilor americani și unui document obținut de The Washington Post. (Washington Post)

3 decembrie: Ministrul ucrainean al Apărării a avertizat cu privire la posibilitatea unei „invazii pe scară largă” de către Rusia. (Kommersant)

3 decembrie: Publicația germană Bild publică o hartă care conține posibilul scenariu al invadării Ucrainei, însă notează că Putin încă nu ar fi luat o decizie în acest sens. Informațiile au fost obținute de la mai mulți oficiali NATO de rang înalt. (BILD)

5 decembrie 2021: Un expert ucrainean a estimat prezența trupelor rusești la granița cu Ucraina ar costa Moscova 10 milioane de dolari pe zi. (Digi24)

6 decembrie 2021: Zelenski se deplasează în regiunea Donbas, acolo unde forțele ucrainene se află în conflict deschis cu separatiștii pro-ruși (Digi24)

7 decembrie 2021: Președintele american Joe Biden a discutat într-o teleconferință cu omologul său rus cu privire la situația de la granița ucraineană. Liderul de la Casa Albă a avertizat că SUA și aliații vor aplica sancțiuni dacă situația militară va escalada. (Casa Albă)

8 decembrie 2021: În fața jurnaliștilor, Joe Biden exclude ideea ca SUA să se implice „unilateral” în Ucraina. (CNBC)

17 decembrie 2021: Rusia solicită NATO să se angajeze că nu va accepta aderarea Ucrainei și a altor state din fostul bloc sovietic. (Al Jazeera)

31 decembrie 2022: Biden și Putin vorbesc 50 de minute la telefon. (Reuters)

5 ianuarie 2022: Secretarul de stat american, Antony Blinken a subliniat că Germania va trebui să pună capăt planurilor pentru Nord Stream 2, dacă situația dintre Rusia și Ucraina escaladează. (The Hill)

10 ianuarie 2022: Au loc discuții la Geneva între SUA și Rusia, încheiate fără o concluzie clară. Ambele părți solicită lucruri, însă o soluție de compromis nu este atinsă. (Digi24

11 ianuarie 2022: Începând cu luna decembrie 2021, presa rusă de stat a fost mai puțin ostilă față de Ucraina, arată o analiză realizată de compania Semantic Vision. (MediaStandard)

12 ianuarie 2022: Consiliul NATO și reprezentanții ruși se întâlnesc la Bruxelles pentru negocieri. Nu se ajunge la niciun acord. (NATO

12 ianuarie 2022: Jens Stoltenberg, după încheierea discuțiilor NATO-Rusia: „Există un risc real de apariție a unui conflict armat în Europa”. (The Guardian)

12 ianuarie 2022: O sursă din serviciile de spionaj americane afirmă, pentru New York Times, că Rusia a trimis elicoptere militare la granița cu Ucraina. (NYTimes)

13 ianuarie 2022: Are loc o sesiune a a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, la Viena. Niciuna dintre părți nu renunță la propriile poziții. (Europa Liberă

13 ianuarie 2022: Demnitarul rus Aleksandr Gruşko, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles: „NATO trebuie să îndeplinească toate cerințele de securitate ale Moscovei, nu doar unele propuneri”. (AA)

13 ianuarie 2022: SUA susțin că nu vor tolera „șantajul” Rusiei, dar și că nu vor reveni la „sferele de influență” la care Moscova speră. (Reuters)

14 ianuarie 2022: Ministerul rus al Apărării publică imagini cu exercițiile militare desfășurate la mai puțin de 50 de km granița cu Ucraina. (Ministerul rus al Apărării)

14 ianuarie 2022: Mai multe site-uri guvernamentale ucrainene, printre care și pagina web a MAE. Site-ul Ministerului Afacerilor Externe afișa un mesaj în ucraineană, rusă și poloneză, care afirma: „Ucraineni! (…) Toate informațiile despre voi au devenit publice. Să vă fie frică și să vă așteaptați la mai rău. Este trecutul, prezentul și viitorul vostru”. Deși sursa atacului nu a fost dezvăluită, oficialii de la Kiev susțin că nu e exclus ca Rusia să se afle în spate. (MediaStandard

14 ianuarie 2022: CNN afirmă că SUA dețin informații cum că Rusia va încerca să justifice o invazie prin sabotarea propriilor forțe din Ucraina. Declarația a fost făcută sub anonimat de un oficial american. (CNN

14 ianuarie 2022: Publicația germană BILD susține că „trenurile siberiene sunt pline de soldați și tancuri ale armatei ruse care se deplasează spre granița cu Ucraina”. (BILD)

15 ianuarie: Șefa diplomației britanice, Liz Truss, confirmă afirmațiile din presa americană și avertiza pe Twitter că Rusia desfășoară o companie de dezinformare, prin care să destabilizeze Ucraina și să justifice invazia. (Twitter)

16 ianuarie: Rusia mobilizează mai multe nave de desant în Marea Baltică, crescând numărul la șase. Mișcarea a stârnit îngrijorări Suediei. (France24)

17 ianuarie 2022: New York Times raportează că Rusia a început treptat evacuarea familiilor diplomaților din Ucraina, chiar în prima săptămână a noului an. Sursa este un oficial de rang înalt din serviciile de securitate ucrainene. Jurnaliștii NYTimes notează că oficialii americani și ucraineni sunt de părere că operațiunea ar putea fi „parțial propagandă, parțial pregătire pentru război”. (NYTimes)

18 ianuarie 2022: Rusia susține că Ambasada de la Kiev funcționează cu program normal. Ministerul Afacerilor Externe ucrainean spune că nu a primit nicio notificare cu privire la evacuarea familiilor diplomaților ruși. (Reuters)

18 ianuarie: Navele ruse de desant care se aflau în Marea Baltică părăsesc regiunea (Euractiv

18 ianuarie 2022: Într-o conferință de presă comună cu premierul german, liderul NATO a avertizat că „riscul unui conflict este real”. Jens Stoltenberg a înaintat părții ruse o invitație la dialog, solicitând Rusiei, în numele aliaților NATO, să de-escaladeze situația. (NATO

18 februarie 2022: Ministerul Apărării din Ucraina susține, într-o evaluare, că Rusia a concentrat în jurul graniței aproximativ 127.000 de trupe. Este vorba despre forțe terestre, maritime și aviatice. (CNN)

19 ianuarie 2022: Întrebat ce crede despre posibilitatea unei invazii ruse în Ucraina, Joe Biden a afirmat că Vladimir Putin „va testa Occidentul, va testa Statele Unite și NATO cât de mult poate”, dar „va plăti un preț serios și scump pentru asta, pe care nu crede că acum îl va costa cât îl va costa”. (Indian Express

19 ianuarie 2022: Referindu-se la situația geopolitică din Europa, Emmanuel Macron a afirmat că trebuie găsită o soluție pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, inclusiv pentru a dialoga cu Rusia. Acesta a mai subliniat necesitatea oferirii țărilor din Balcanii de Vest o perspectivă pentru aderare. (Reuters)

19 ianuarie 2022: Casa Albă avertizează că Rusia poate începe oricând atacul asupra Ucrainei, întrucât „cel mai bun moment pentru această acțiune este iarna”, pământul fiind înghețat. (CNN)

19 ianuarie 2022: Anthony Blinken, prezent la Kiev, a avertizat la rândul său că Rusia poate ataca Ucraina „în orice moment”. (Reuters)

20 ianuarie 2022: Biden: „Cred că Putin va intra în Ucraina, trebuie să facă o mișcare”. „Există diferențe în ceea ce țările sunt dispuse să facă, în funcție de ceea ce se întâmplă. (…) Dacă forțele ruse trec granița ucigând ucraineni, asta schimbă totul”, a mai spus președintele SUA, referindu-se la statele aliate. (BBC)

20 ianuarie 2022: La o oră de la încheierea declarației de presă a lui Biden, Casa Albă a revenit cu clarificări în ceea ce privește o invazie și o „incursiune minoră”. Oficialii americani au lansat patru scenarii prin care Rusia ar putea invada Ucraina: anexarea regiunii Donbas, un atac din Crimeea pentru a unii teritoriile, un atac pe coasta Mării Negre până la Odessa și invadarea completă a Ucrainei. (Digi24)

20 ianuarie 2022: SUA susține că Kremlinul a recrutat doi parlamentari ucraineni, membri ai unui partid pro-Rusia, pentru a prelua controlul asupra guvernului. (CNN)

20 ianuarie 2022: Rusia anunță desfășurarea unor exerciții navale, în lunile ianuarie și februarie, în Atlantic, Arctic, Pacific, dar şi în Marea Mediterană. (Reuters)

21 ianuarie 2022: Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, se întâlnește pentru o rundă de negocieri cu secretarul de stat american Antony Blinken, la Geneva. Lavrov a cerut Occidentului să pună capăt „isteriei anti-Rusia” după întâlnirea sa cu Blinken, în timp ce partea americană a cerut Rusiei să retragă miile de trupe pe care le-a adunat lângă granița cu Ucraina. (CNBC)

21 ianuarie 2022: Rusia solicită, prin MAE, ca NATO să se retragă din România și Bulgaria și să revină la granițele din 1997. NATO, evident, refuză. (Digi24

21 ianuarie 2022: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, pentru The Washington Post, că Rusia ar putea încerca să ocupe orașul industrial Harkov, iar acesta ar fi începutul unui „război la scară largă”. „Rusia are nevoie de un pretext: vor spune că protejează populația de limbă rusă”, a mai spus liderul de la Kiev. (The Washington Post

21 ianuarie 2022: Rusia anunță o serie de exerciții militare, programate să aibă loc în ianuarie și februarie din Pacific și până în Atlantic. (The Moscow Times

21 ianuarie 2022: Parlamentarii ruși i-au solicitat lui Putin recunoașterea celor două regiuni controlate de rebeli din estul Ucrainei ca state independente. (Reuters)

21 ianuarie 2022: Ucraina a acuzat Rusia că angajează noi mercenari și asigură necesarul de arme, muniție și echipament militar separatiștilor din Ucraina. (Al Jazeera)

22 ianuarie 2022: Ucraina a primit 90 de tone armament și muniție de la SUA, anunță Ambasada americană de la Kiev. (Twitter/US Embassy)

22 ianuarie 2022: Marea Britanie acuză Kremlinul că încearcă să instaleze un lider pro-rus în Ucraina. Numele avansat de Ministerul britanic de Externe este cel al lui fostului deputat ucrainean Evhen Muraiev. (Reuters/)

23 ianuarie 2022: Muraiev, avansat drept favoritul Moscovei pentru a-l înlocui pe Zelenski, a scris pe Facebook că „Ucraina are nevoie de politicieni noi”, dar și că „Vremea politicienilor pro-occidentali şi pro-ruşi a dispărut pentru totdeauna în Ucraina”. Într-o altă postare, el a luat în râs declarațiile Angliei. (Digi24)

23 ianuarie 2022: SUA începe evacuarea personalului neesențial și al familiilor diplomaților de la Kiev. (CNN

24 ianuarie 2022: Consiliul UE a convenit accelerarea procesului de pregătire a sancțiunilor pentru Moscova, în situația în care face abuz de putere. (Consiliul UE)

24 ianuarie 2022: NATO anunță că trimite mai multe nave și avioane pentru „a spori descurajarea și apărarea în Europa de Est”. (NATO)

24 ianuarie 2022: Rusia a început exerciții navale în Marea Baltică. Douăzeci de nave vor participa la exerciții. (TASS)

24 ianuarie 2022: Marea Britanie a început să-și retragă personalul de la ambasada sa din Ucraina, pe fondul temerilor tot mai mari cu privire la o invazie rusă. Aproximativ jumătate din personalul care lucrează la Kiev se va întoarce în Marea Britanie. (BBC)

24 ianuarie 2022: Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a anunțat că UE nu va urma exemplul Americii în a evacua familiile diplomaților din Ucraina. Acesta a spus că nu e nevoie să „dramatizăm” situația atât timp cât discuțiile cu Rusia continuă. (Euractiv)

24 ianuarie 2022: Aliații europeni au fost invitați de Joe Biden la o discuție în ”situation room”, printr-o videoconferință. (ABC News)

25 ianuarie 2022: CNN a realizat o analiză care afirmă că propaganda rusă internă privind Ucraina s-a intensificat, media apropiată Kremlinului susținând că Rusia este victima NATO. (CNN)

26 ianuarie 2022: Șeful MAE ungar a declarat că Ungaria nu va susține Ucraina în detrimentul Rusiei. (DW)

27 ianuarie 2022: Casa Albă susține că Joe Biden l-a avertizat pe omologul său ucrainean privind posibilitatea ca Rusia să atace în februarie. „Președintele Biden a spus că există o posibilitate clară ca rușii să invadeze Ucraina în februarie. El a spus asta public și am avertizat despre asta de luni de zile”, afirmă Casa Albă. (AP News)

27 ianuarie 2022: Separatiștii pro-ruși cer Moscovei să furnizeze echipament pentru grupările din Ucraina. (Digi24)

28 ianuarie 2022: Într-o convorbire cu jurnaliștii, Zelenski a făcut apel la Vest să nu inducă panică în public, întrucât aceasta dăunează economiei. (BBC)

28 ianuarie 2022: Într-o discuție telefonică cu Macron, Putin a spus că cererile Moscovei au primit un răspuns „inadecvat” din partea Washingtonului, conform presei ruse. Însă un consultant de-ai președintelui francez a afirmat că Putin i-ar fi transmis acestuia că „nu urmărește o confruntare”. (Reuters

3 februarie 2022: SUA acuză Rusia că ar plănui un „atac fabricat”. Serviciile de informații ar fi implicate în realizarea unor imagini false, care să justifice atacul asupra Ucrainei. Întrebat de jurnaliști dacă Administrația poate arăta dovezi în acest sens, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a refuzat să răspundă pentru a „proteja sursele și metodele”. „Dacă te îndoiești de credibilitatea guvernului SUA, a guvernului britanic, a altor guverne și vrei, știi, să găsești mângâiere în informațiile pe care rușii le transmit, asta trebuie să faci”, i-a spus Price unui jurnalist. (Axios)

2 februarie 2022: Casa Albă a declarat că va evita să spună că invazia Ucrainei este „iminentă”, după ce Zelenski i-a rugat pe occidentali să nu mai inducă panică. Jen Psaki a spus că administrația a „încetat să mai folosească (acest termen) pentru că a trimis un mesaj diferit de ceea ce doream să transmitem”.  (Politico)

07 februarie 2022: Joe Biden a declarat, în cadrul unei întâlniri cu Scholz, că Nord Stream 2 „nu va mai exista” în eventualitatea în care Rusia invadează Ucraina. (NPR)

07 februarie 2022: Macron este primit de Putin la Kremlin. Cei doi au stat de vorbă timp de cinci ore, timp în care au vorbit despre situația Ucrainei. La sfârșitul întâlnirii, cei doi au ținut o conferință de presă comună, ocazie cu care președintele francez a vorbit despre nevoia Rusiei de garanții „concrete” de securitate. Totuși, el a spus că lumea nu se poate împărți în noi sfere de influență, așa cum Moscova își dorește. „Avem voința de a lucra împreună pentru a garanta o nouă ordine de stabilitate și securitate în Europa”, a afirmat Emmanuel Macron.
Vladimir Putin a catalogat discuțiile cu omologul său drept „utile”, care ar contribui la „punerea bazelor pentru un progres comun”, însă a subliniat că Rusia își dorește în continuare ca condițiile impuse să fie întrunite. (France24)

8 februarie 2022: Navele de desant care anterior se aflaseră în Marea Baltică au intrat în strâmtoarea Dardanele, îndreptându-se spre Marea Neagră. (NavalNews)

8 februarie 2022: Primele trupe NATO ajung în România. Este vorba despre 100 de soldați americani din cei 3000 detașați de NATO în România și Polonia, pentru întărirea flancului estic. (Al Jazeera)

8 februarie 2022: Russia anunță că opt nave de război sunt pe drum spre Marea Neagră, pentru exerciții militare. (Al Jazeera)

8 februarie 2022: Întrebat dacă guvernul ia în calcul blocarea Nord Stream 2 în eventualitatea unui atac rus asupra Ucrainei, ministrul german de Finanțe, Christian Lindner, a evitat să răspundă clar la întrebare. „Noi transmitem foarte clar că afectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei va avea consecinţe grave”, a spus oficialul. (Digi24)

9 februarie 2022: Un oficial francez afirmă că Parisul a fost informat cu privire la intrarea navelor ruse în Marea Neagră. (Politico Europe)

9 februarie 2022: Un sondaj realizat la cererea Consiliului European pentru Relații Externe arată că mai bine de jumătate dintre europeni își doresc ca Ucraina să aibă parte de susținerea NATO în fața agresiunilor ruse. (MediaStandard)

11 februarie 2022: Pe surse a apărut informația că Joe Biden i-a avertizat pe aliați că Putin s-a decis să invadeze Ucraina pe 16 februarie. (Politico)

13 februarie 2022: Australia a început evacuarea Ambasadei de la Kiev și solicită Chinei să nu rămână tăcută în această criză. (Reuters)

13 februarie 2022: SUA repetă avertismentul că Rusia ar putea ataca „în orice moment”. (Reuters)

14 februarie 2022: Russia recunoaște că relațiile cu SUA sunt „la pământ”. (Reuters)

14 februarie 2022: Ucraina susține că Nord Stream 2 este „o armă geopolitică”, întrucât gazconductul va livra gaz în Germania, evitând Ucraina. Declarația a fost făcut de Zelenski într-o discuție cu Olaf Scholz. (HotNews)

15 februarie 2022: Duma de Stat votează un proiect care-i cere lui Vladimir Putin recunoașterea regiunilor separatiste din Ucraina controlate de Rusia. (G4Media)

15 februarie 2022: Ministrul de Externe britanic, Liz Truss, avertizează că criza ruso-ucraineană este „un moment periculos pentru lume”, întrucât ar încuraja Iranul și China să-și extindă ambițiile. (The Guardian)

15 februarie 2022: Trei oficiali occidentali susțin că mercenari ruși cu legături cu spionii Moscovei și-au sporit prezența în Ucraina în ultimele săptămâni. (Euractiv)

15 februarie 2022: Rusia spune că a început retragerea parțială a trupelor de la granița cu Ucraina. Militarii ruși din Belarus își vor continua antrenamentele și se vor întoarce la bazele lor permanente după încheierea exercițiilor, pe 20 februarie. (CNBC)

15 februarie 2022: Are loc un atac cibernetic de amploare asupra unor structuri-cheie din Ucraina. Vizate de hackeri sunt site-ul Ministerului Apărării, precum și mai multe bănci. (MediaStandard)

15 februarie 2022: Putin acuză că în Donbas are loc un ”genocid” asupra populației rusofone, după întâlnirea cu premierul german. Scholz atrage atenția că „războiul nu trebuie să înceapă”. (Reuters)

16 februarie 2022: Rusia nu a făcut nicio manevră militară în Ucraina.

16 februarie 2022: Șeful NATO s-a declarat sceptic cu privire la retragerea trupelor ruse la granița ucraineană: „Rămâne de văzut dacă există o retragere a Rusiei. Ceea ce vedem este că au crescut numărul de militari, iar mai multe trupe sunt pe drum”. (Reuters)

16 februarie 2022: Rusia susține că au fost găsite morminte civile comune în Donbas, acuzând în continuare Ucraina de genocid în masă împotriva populației vorbitoare de rusă. (JPost)

16 februarie 2022: Casa Albă afirmă că fereastra pentru un potențial atac rusesc asupra Ucrainei rămâne deschisă. Peski a avertizat că un pretext fabricat pentru o incursiune ar putea include rapoarte precum cea de miercuri despre gropile comune din Donbas. (Casa Albă)

16 februarie 2022: Miniștrii Apărării din NATO au decis înființarea Grupului de Luptă permanent al NATO în România. (NATO)

17 februarie 2022: Apar noi imagini din satelit. O companie privată americană,Maxar Technologies,  raportează că Rusia ar fi adus echipamente militare noi. Informația nu a putut fi verificată de presă. (Reuters)

17 februarie 2022: Un oficial de la Casa Albă a declarat, sub anonimat, că retragerea trupelor ruse este falsă, întrucât 7.000 de militari au sosit în ultimele zile la granița estică. Rusia ar putea lansa un pretext „fals” pentru a invada Ucraina „în orice moment”, a mai adăugat oficialul. (BBC)

17 februarie 2022: O grădiniță din orașul ucrainean Lugansk, controlat de separatiști, a fost lovită de un obuz. Ucraina susține că mercenarii ruși ar fi fost de vină, în timp ce separatiștii acuză Ucraina. Agenția Interfax relatează că două persoane ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza expunerii prelungite la război. (Interfax)

20 februarie 2022: Emanuel Macron poartă mai multe discuții telefonice cu părțile interesate. Acesta a petrecut două ore cu Vladimir Putin la telefon, ulterior vorbind cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul britanic Boris Johnson și liderul american, Joe Biden. (Al Jazeera)

20 februarie 2022: Palatul Elysee susține că liderii Federației Ruse și SUA au fost de acord să se întâlnească față în față pentru a discuta situația din Ucraina. (Palatul Elysee)

20 februarie 2022: Casa Albă afirmă că Joe Biden a fost „de acord în principiu” să se întâlnească cu omologul său rus, după discuții cu ambele părți de către Franța. (Casa Albă)

21 februarie 2022: Moscova a declarat că o întâlnire între Joe Biden și Vladimir Putin cu privire la criza de la granița cu Ucraina ar fi „prematură”, la câteva ore după ce a acceptat „în principiu” un astfel de summit. (Euronews)

21 februarie 2022: Vladimir Putin a anunţat recunoaşterea celor două regiuni ucrainene controlate de separatiştii pro-ruși, Donbas și Lugansk. Discursul liderului de la Kremlin a durat aproape o oră și a fost presărat de afirmații dure. Printre altele, Putin a contestat dreptul Ucrainei de a exista, invocând că a fost formată din „părți ale Rusiei date de Lenin”. (BBC)

  • „De ce a trebuit să transferăm teritoriile care au fost parte a Imperiului Rus? De ce a trebuit să fim așa de generoși? Și după aceea să dăm dreptul acestor republici să plece? E o nebunie”, a mai spus Putin.

21 februarie 2022: Mai mulți lideri ai lumii critică în mod public decizia lui Putin. Există, totuși, și reacții pozitive, independența celor două regiuni fiind recunoscută de mai multe state aliate Rusiei. China, unul dintre cei mai puternici parteneri ai Moscovei, a păstrat o atitudine neutră, cerându-le în schimb tuturor părților implicate „să evite orice acțiune care ar putea alimenta tensiunile”. (Al Jazeera)

21 februarie 2022: Casa Albă anunță că vor fi impuse sancțiuni economice Rusiei pentru decretul semnat de Putin. Biden a semnat un ordin executiv care interzice noi investiții, comerț și finanțare de către cetățenii americani către, dinspre sau în așa-numitele regiuni din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk din Ucraina. (CNBC)

21 februarie 2022: Putin a ordonat armatei Rusiei să acționeze ca forțe de menținere a păcii în cele două regiuni pe care le-a recunoscut ca fiind independente cu puțin timp în urmă. Ministerului Apărării i se ordonă, prin două decrete, să-și asume „funcția de menținere a păcii” în regiunile Donețk și Lugansk. (The Moscow Times)

22 februarie 2022: Consiliul de securitate al ONU se reunește într-o ședință târzie la New York, la solicitarea SUA, Ucraina și altor state. Este criticată decizia lui Putin de a muta trupe în estul separatist al Ucrainei. Rusia a fost criticată că inventează un pretext de război. Reprezentantul Ucrainei a insistat că granițele țării nu se modifică, în timp ce omologul său rus a afirmat că Moscova este încă „deschisă diplomației pentru o soluție diplomatică”, dar „a permite o nouă baie de sânge în Donbas este ceva ce nu intenționăm să facem”. Ambasadorul SUA a vorbit despre decizia Rusiei de a trimite forțe de menținere a păcii: „El îi numește soldați de menținere a păcii. Aceasta este o prostie. Știm ce sunt ei cu adevărat”. (Axios)

22 februarie 2022: Zelenski ține un discurs la prima oră a dimineții. Președintele ucrainean a transmis țării sale și lumii țării că Ucraina este „angajată pe calea pașnică și diplomatică”. Liderul de la Kiev a adăugat că acțiunile Rusiei încalcă suveranitatea Ucrainei, iar țara sa „nu se teme de nimic și de nimeni. Nu datorăm nimic nimănui, nu vom ceda nimic nimănui”. (The Week)

22 februarie 2022: Discursul lui Putin a fost „paranoia”, a spus un oficial prezidențial francez, adăugând că liderul rus „nu a respectat promisiunile făcute” lui Macron. (France24)

22 februarie 2022: Un oficial american consideră că trupele ruse s-ar putea muta în regiunile pro-Moscova din Ucraina, în următoarele ore. Este vorba de regiunile pro-ruse ce înconjoară zonele recunoscute de Rusia drept independente, dar care sunt în continuare controlate de Ucraina. (CNN)

22 februarie 2022: Boris Johnson anunță că Maea Britanie va urma să anunțe primele sancțiuni împotriva Rusiei, în contextul în care crede că Vladimir Putin este înclinat spre o „invazie pe scară largă a Ucrainei”. „Mă tem că toate dovezile sunt că președintele Putin este într-adevăr înclinat spre o invazie la scară largă a Ucrainei, depășirea, subjugarea unei țări europene independente și suverane și cred că, să fim absolut clari, asta va fi absolut catastrofal”, a afirmat Johnson. (The Independent)

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri