Cristina Țopescu a murit. Jurnalista a fost găsită în apartamentul său, la aproximativ 3 săptămâni de la deces

Cristina Țopescu, un nume mare în industria mass-media și fiica celebrului comentator sportiv Cristian Țopescu, a fost găsită decedată în apartamentul său.

Realizatoarea emisiunnii „Interviuri (ne)convenţioale” de pe Canal 33 a fost găsită la trei săptămâni de la deces, alături de animalele de care avea grijă. Cristina Țopescu ocupa și un post de consilier la Ministerul Sănătății, de la finalul anului trecut. Personalul instituției conduse de Victor Costache a încercat să dea de ea, împreună cu mai mulți apropiați, însă când au văzut că nu răspunde, au presupus că jurnalista se afla într-o vacanță, informează Digi24.ro.

Stelian Tănase povestește că, la rândul său, a considerat că realizatoarea TV nu răspunde la apeluri pentru că s-ar afla în altă țară, în concediu:

”Am vorbit ultima dată, cred, pe la jumătatea lui decembrie. Am făcut o emisiune despre un roman al meu, Marele Incendiator, dar după aceea ne-am mai văzut și ne-am mai auzit. Eram în legătură destul de strânsă. Eu am crezut, când am văzut că nu mai sună, că nu mai postează pe Facebook, că a plecat în străinătate într-o vacanță și cred că multă lume a crezut asta”, a spus istoricul, în cadrul unei emisiuni de la postul TV Digi24.

Ultima activitate pe rețelele de socializare s-a înregistrat după Crăciun. Ultima postare pe care Țopescu a făcut-o pe Facebook a fost în a doua zi de Crăciun, reprezentând o fotografie din timpul emisiunii sale. Pe WhatsApp, aceasta nu ar mai fi fost activă din dimineața zilei de 28 decembrie, după cum a informat jurnalista Aneta Sîngeorzan pe pagina sa.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri