Contul de Twitter al lui David Icke, închis pentru dezinformare

Fostul fotbalist David Icke a rămas fără contul său de Twitter, după ce compania a decis că a distribuit conținut dezinformator cu privire la COVID.

Printre postările care au dus la închiderea contului se numără și teorii ale conspirației populare, precum legătura dintre 5G și coronavirus, informează Evening Standard.

„Vom continua să eliminăm conținut demonstrat a fi fals sau potențial dezinformator care prezintă cel mai mare risc de a provoca daune”, a afirmat Twitter intr-o postare de pe blogul oficial.

David Icke este la fel de bine cunoscut pentru vederile sale conspiraționiste cum este pentru cariera de fotbalist și comentator sportiv. Ca și conspiraționist, el a scris mai multe cărți, in care vorbește despre teme precum reptilieni, illuminati, Rockefeller și altele.

Mai mult decât atât, pe vremea când era purtătorul de cuvânt al Partidului Verde britanic, acesta a vizitat un clarvăzător, care i-a spus că existența sa pe planetă nu e întâmplătoare și că va începe să primească mesaje din lumea spiritelor. Ulterior, Icke a declarat public că i-a fost transmis că este “fiul Dumnezeirii” și că lumea se apropie de distrugere.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri