Armata din Myanmar, care în urmă cu o lună a ajuns la putere prin forțarea guvernului democrat să demisioneze, a rămas fără cont de Facebook.
Decizia rețelei de socializare, motivată de trecutul violent al Tatmadaw, a fost pusă în practică miercuri seară. Facebook susține că a fost luat în calcul atât „istoricul abuzurilor extrem de severe asupra drepturilor omului”, dar și folosirea platformei pentru a instiga la violență, conform The Washington Post.
„Continuăm să tratăm situația din Myanmar ca pe o situație de urgență și rămânem concentrați asupra siguranței comunității noastre și a populației din Myanmar.
Evenimentele de la începutul lunii februarie, inclusiv violențele stradale, au condus la necesitatea acestei interdicții. Credem că riscurile de a permite armatei Tatmadaw să rămână pe Facebook și Instagram sunt prea mari”, a spus Rafael Frankel, directorul de politică al Facebook.
Interdicția anunțată miercuri afectează forțele aeriene, marina, Ministerul Apărării și alte agenții guvernamentale și purtători de cuvânt, susține compania americană.
Blocarea contului Armatei este o măsură similară cu cea adoptată de noul regim după lovitura de stat, întrucât, în Myanmar, Facebook este aproape egal cu internetul.
Leave a Comment