Contrazis chiar de legea invocată: cazul coordonatorului de campanie al PSD

Anunțul președintelui Klaus Iohannis cu privire la posibilitatea organizării unui referendum în aceeași zi cu alegerile europarlamentare a stârnit controverse, mai ales în rândurile social-democraților. Partidul condus de Liviu Dragnea nu a întârziat să vină cu replica, însă cea mai recentă declarație oficială a PSD, prin vocea coordonatorului campaniei electorale, pare mai repede o mișcare de PR nefericită.

Mai exact, Mircea Drăghici a susținut – după ce formațiunea politică anunțase că dorește organizarea voturilor în secții separate, una pentru referendumul pe tema Justiției și alta pentru europarlamentare – că cererea PSD este fondată. Argumentul acestuia ar fi fost că legea permite doar secții distincte.

Înaintea unei ședințe interne a PSD (în cadrul căreia ar fi urmat să se vorbească despre strategia de campanie adoptată de formațiunea politică pentru europarlamentare şi referendum), Drăghici a susținut: ”Legea nu ne permite decât secții de votare diferite. Aduceţi-vă aminte că atunci când a fost organizat un referendum în paralel cu orice scrutin electoral au fost secţii de votare diferite”.

O situație similară a fost întâlnită în 2007, conform Hotnews.ro, la primele alegeri europarlamentare. Președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, a solicitat consultarea populației cu privire la votul uninominal, însă guvernul a decis ca secțiile să fie separate. Ca urmare a acestei măsuri, cvorumul de prezență nu a fost întâlnit. Doi ani mai târziu, în 2009, legea referendumului a fost modificată, înainte de desfășurarea concomitent a referendumului pentru parlamentul unicameral și a alegerilor parlamentare.

Astfel, pe coordonatorul de campanie al PSD, Mircea Drăghici, îl contrazice tocmai legea citată: 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Art. 15/1, care se referă la desfășurarea în același timp a alegerilor (fie ele prezidențiale, parlamentare, locale sau europarlamentare) cu un referendum. Alineatul 2 din articolul citat mai sus specifică explicit că ”ambele scrutine se realizează în cadrul aceloraşi secţii de votare”. 

  • (1) În situația în care referendumul are loc simultan cu procesul electoral desfășurat pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, respectiv pentru alegerea Președintelui României ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale, organizarea și desfășurarea referendumului se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

  • (2) În situația prevăzută la alin. (1), ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale, constituite potrivit legii.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri