Comunicat surprinzător al Academiei Române despre 5G, cu false afirmații ale OMS și teorii ale conspirației

Academia Română a emis joi un comunicat cel puțin surprinzător despre introducerea tehnologiei 5G, în contextul în care Ministerul Comunicatilor a organizat zilele trecute o dezbatere publică pe această temă.

În comunicat, conducerea Academiei susține că implementarea tehnologiei 5G în România „fără o evaluare concretă a riscurilor și vulnerabilităților, poate avea grave consecințe asupra sănătății populației”, amintind de câteva studii care afirmă că expunerea prelungita la câmpuri electromagnetice de mare putere pot fi “carcinogene”, printre care și opinia OMS, informează Digi24.ro

Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului și alte autorități medicale internaționale clasifică câmpul electromagnetic produs de radiofrecvențe ca posibil carcinogen la om. În mod concret, radiațiile milimetrice se absorb la nivelul pielii, în profunzime de cca 1-2 mm, precum și la nivelul păturii superficiale a corneei, iar efectele locale se pot transmite prin mecanisme moleculare în restul organismului. Alături de riscul de cancer, literatura de specialitate semnalează, între altele, efecte precum stresul celular, lezări ale mecanismelor genetice, deficit de memorie și probleme ale procesului de învățare, tulburări neurologice”, se mai arată în poziția Academiei Române.

Numai că Organizația Mondială a Sănătății nu a emis niciodată o astfel de opinie – ba din contră, pe site-ul OMS se arată că „nivelurile de expunere la radiofrecvențele tehnologiilor actuale sunt neglijabile din punct de vedere al efectelor asupra temperaturii corpului omenesc”, dar și că „cu cât frecvența crește, cu atât mai mică este posibilitatea penetrării în țesuturile umane, iar absorbția energiei devine mai limitată pe suprafața corpului (piele și ochi)”Poziția exprimată de cea mai mare organizație cu profil medical din lume nu numai că infirmă afirmațiile științifice făcute de conducerea Academiei Române, dar diferă în mod clar de poziția atribuită OMS în comunicat.

Comunicatul emis de Academia Română nu face decât să inducă publicul în eroare și să susțină, voit sau nu, agenda celor care sunt vehement împotriva introducerii noii tehnologii 5G și care se folosesc de teorii conspiraționiste pentru a influența răspunsul publicului la o astfel de situație. 

Redăm integral comunicatul emis de Academia română, așa cum a fost el redat PE SITE-UL INSTITUȚIEI:

„Atragem atenția că expunerea populației la radiația de radiofrecvențe de mare putere în Europa și, implicit, în țara noastră este deja o temă de dezbatere în lumea științifică la nivel mondial. Astfel, oamenii de știință avertizează că viitoarele stații 5G vor genera câmpuri electromagnetice de cca 100 de ori mai puternice decât cele ale generațiilor deja în funcțiune, dezvoltând practic un ocean artificial de radiații milimetrice de înaltă frecvență (30-300 GHz), cu imens potențial de risc, pe termen mediu, asupra vieții.

Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului și alte autorități medicale internaționale clasifică câmpul electromagnetic produs de radiofrecvențe ca posibil carcinogen la om. În mod concret, radiațiile milimetrice se absorb la nivelul pielii, în profunzime de cca 1-2 mm, precum și la nivelul păturii superficiale a corneei, iar efectele locale se pot transmite prin mecanisme moleculare în restul organismului. Alături de riscul de cancer, literatura de specialitate semnalează, între altele, efecte precum stresul celular, lezări ale mecanismelor genetice, deficit de memorie și probleme ale procesului de învățare, tulburări neurologice.

Astfel, considerăm că, înainte de a introduce în funcțiune sistemul 5G, este absolut necesară o analiză științifică responsabilă, care să vizeze atât evaluarea riscurilor asupra sănătății oamenilor, cât și stabilirea standardelor de expunere maximă totală. În acest context, readucem în atenție Rezoluția 1815 din 2011 a Consiliul Europei, care precizează că: „se iau toate măsurile rezonabile pentru a reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la radiofrecvențele din telefoanele mobile, în particular a copiilor și tinerilor ce par a fi expuși riscului de tumori ale capului“ și solicită menținerea la „cel mai scăzut nivel cu putință“ (principiul ALARA) în ceea ce privește timpul de expunere, distanța și ecranarea”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri