O cerere de returnare a taxelor în care este vizată Meta a ajuns pe masa comitetului TVA din cadrul Comisiei Europene. Cererea a fost înaintată de guvernul italian, care a derulat o investigație asupra gigantului american în urma unui audit fiscal.
Suma pe care Meta riscă s-o plătească se ridică la 870 de milioane de euro, însă implicațiile acestei investigații ar putea schimba modul în care compania permite accesarea platformelor sale.
Conform unor surse citate de Reuters, după auditul fiscal făcut de Guardia di Finanza (GdF), agenția guvernamentală a susținut că înregistrarea unui cont pe platformele deținute de Meta poate fi considerată drept „o tranzacție impozabilă”. Autoritățile afirmă că utilizatorii plătesc cu datele lor personale pentru a avea un cont pe Facebook, Instagram sau WhatsApp, iar acest lucru presupune un schimb – chiar dacă natura acestuia nu este monetară.
Meta contestă această idee și afirmă că accesul la platformele online nu poate intra sub incidența TVA-ului. Guardia di Finanza a făcut notă de unicitatea cazului și a decis să trimită cererea sa către comitetul TVA din cadrul Comisiei Europene pentru clarificări în această privință.
Decizia comitetului nu are putere legislativă, însă răspunsul acestuia va influența modul în care Guardia di Finanza va aborda cazul. Sursele citate de Reuters indică că un răspuns negativ ar determina autoritățile italiene să renunțe la investigația asupra Meta.
Deocamdată, speța ridicată de GdF nu are o dată limită; un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că „comitetul TVA se ocupă în mod regulat de problemele ridicate de statele membre și atât rezultatul, cât și calendarul depind de ordinea de zi”.
TVA-ul este o taxă aplicată standard la nivelul UE, așa că Meta riscă să aibă taxe de plătit și în celelalte țări membre, dacă s-ar considera că speța este aplicabilă în Italia. În plus, mai există posibilitatea ca TVA-ul să poată fi apoi aplicat tuturor serviciilor online, care folosesc datele personale în schimbul accesului gratuit.
Leave a Comment