Coca-Cola, mesaj viral despre referendum. Ce reacții a stârnit în mediul online

Compania Coca-Cola a reușit să strângă o mulțime de reacții în mediul online, după ce a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care își asumă o anumită poziție față de referendumul pentru familia tradițională.

În imagine, sunt șase sticle aranjate sugestiv, două câte două, sugerând ideea de cuplu. Primele două sunt inscripţionate „Coca“ şi „Cola“, următoarele două „Coca” și „Coca”, iar ultimele Cola“ şi „Cola“.

Postarea, însoțită de mesajul: „Noi nu vedem nicio diferență.”, alături de hashtag-ul #samefeeling, a devenit virală pe rețetele de socializare. Aceasta are peste 16.000 de like-uri, peste 5.500 de distribuiri și 600 de comentarii, precum: „Sper ca şi alte branduri să vă urmeze exemplul, să fiţi regula, nu excepţia“, „N-am mai băut o Coca-Cola de ani de zile. Acum ma duc să-mi iau câteva sticle“.

Rapid, au venit în online, reacții din partea persoanelor publice. Lucian Mîndruță a scis pe pagina sa de Facebook: „De ce am să iubesc mereu Coca-Cola. Pentru că este despre libertate. Şi despre curaj. Compania şi-a luat riscul ca habotnicii să treacă pe Pepsi. Ştii ceva? Să treacă, aşa şi merită!“

În schimb, nemulțumit de poziția companiei de răcoritoare, Liviu Pleșoianu a transmis un mesaj pe pagina sa: „Dacă tot a considerat CocaCola că e bine să ia poziție antireferendum sub haștagu’ #samefeeling, atunci iau și eu poziție față de CocaCola sub același haștag. Pepsi și CocaCola – #samefeeling…”

 

 

 

Denisa Andreea Radu:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri