Premierul Florin Cîțu a avut în decursul zilei de miercuri o ieșire la adresa jurnaliștilor, acesta spunându-le reporterilor aflați în Parlament că „nu s-au civilizat în 30 de ani de zile”.
Derapajul șefului Guvernului a venit în contextul în care acesta refuza să le răspundă jurnaliștilor la întrebări despre Planul Național de Redresare și Reziliență. El a fost deranjat că reporterii l-au oprit pe holurile Parlamentului, și nu „într-un spaţiu normal”, conform G4Media.
Discuția dintre Cîțu și jurnaliști:
- Jurnalist: Doar cu Liviu Dragnea mai făceam astfel de imagini. Vă plac?
- Florin Cîțu: Nu v-aţi civilizat în 30 de ani de zile. În orice ţară civilizată, declaraţii se dau într-un spaţiu normal. Vă aşteptăm la Guvern, la declaraţii.
- Jurnalist: De ce ne spuneţi că nu suntem civilizaţi?
- Jurnalist: Ne-aţi jignit, domnule premier. Aşteptăm scuze din partea dumneavoastră, pentru că ne-aţi spus că în 30 de ani nu ne-am civilizat.
- Florin Cîţu: Am spus că declaraţiile le dau la Guvern.
- Jurnalist: Aţi spus că nu suntem civilizaţi. În 30 de ani nu ne-am civilizat.
- Jurnalist: Dumneavoastră sunteţi un om civilizat pentru că ne jigniţi, domnule premier?
- Florin Cîţu. Nu v-am jignit. Am spus foarte clar că declaraţiile le fac la Guvern, într-un cadru normal, frumos, nu alergăm unii după alţii.
Unde greșește premierul
Lăsând la o parte jignirea – care este adresată, mai repede, întregii prese -, Florin Cîțu a afirmat că aceste declarații ar trebui făcute „într-un cadru normal”. Ce voia de fapt premierul să spună e că își dorea ca discuțiile să fie purtate într-un cadru care îi este confortabil, unde poate controla discuția.
Ce a omis premierul, în fieful discuțiilor despre PNRR, e că presa nu are rolul de a se gândi la starea sau dorințele unui guvernant, ci la interesul public – cu atât mai mult cu cât ședința parlamentară nu era o întâlnire între prieteni, ci un subiect care privește viitorul fiecărui român.
În ceea ce privește ideea că în alte state nu se practică declarațiile de presă ad-hoc… Mai jos, imagini cu Boris Johnson, omologul lui Florin Cîțu, înconjurat de jurnaliști care-i adresează întrebări:
E interesant totuși cum premierul Florin Cîțu, pe 26 mai, a catalogat presa din țara pe care o guvernează ca fiind ”necivilizată”, iar cu nici o lună în urmă îi ruga pe jurnaliști să fie „în continuare parteneri în acest efort comun al informării corecte şi al responsabilizării românilor”.
Leave a Comment