Centrul de vaccinare deschis în Castelul Bran, unde vor avea loc în fiecare weekend din luna mai maratoane de imunizare, este lăudat de presa internațională pentru că reușește să îmbine turismul cu actul medical.
Dracula și vaccinul merg bine împreună
Folosind imaginea populară a contelui Dracula, campania a adoptat tot felul de simboluri comune – inclusiv prin sloganul „un alt tip de înțepătură”, aluzie între acul seringilor folosite și colții vampirilor.
Citând BBC, The Independent scrie că inclusiv medicii poartă autocolante cu colți, în timp ce fotografiile folosite în campanie arată o dantură a cărei incisivi au fost înlocuiți cu seringi.
„Inițiativa face parte dintr-o acțiune guvernamentală pentru a încuraja mai mulți români să se vaccineze, din cauza ratelor ridicate de scepticism în toată țara (…) De asemenea, se speră că campania va atrage vizitatori în regiune, care a suferit o scădere dramatică a turiștilor din cauza pandemiei”, mai scrie publicația.
Reuters remarcă, la începutul articolului său, că „vizitatorii castelului lui Dracula au mai multe șanse să găsească semne de puncție în brațe decât în gât în această lună, după ce medicii au înființat un centru de vaccinare COVID-19 la atracția transilvăneană”.
Vaccinul și Dracula vor atrage turiști?
The Time scrie că „primul «maraton de vaccinare» săptămânal al castelului a început pe 7 mai, ceea ce a dus la aproape 400 de persoane care au primit o doză de vineri până duminică”, dar și că „așa-numitele maratoane de vaccinare fac parte dintr-o serie de inițiative puse în aplicare de guvernul român în efortul de a vaccina 5 milioane de oameni până la 1 iunie”. Un alt aspect remarcat de jurnaliștii americani e că, în ciuda nenumăratelor cereri ale vizitatorilor străini, doar cetățenii români se pot imuniza la Bran.
Presa internațională mai afirmă că personalul care realizează vaccinările s-a arătat încântat de ciudata combinație. Conform New York Post, directorul de Marketing al Castelului Bran spune că „ideea a fost să arătăm cum oamenii erau înțepați în urmă cu 500 până la 600 de ani în Europa”.
Organizatorii n-au uitat nici să le ofere celor care aleg să se vaccineze o amintire: oricine se va vaccina vineri, sâmbătă sau duminică la centrul din Castelul Bran va primi o „«diplomă de vaccinare», care este ilustrată în mod adecvat cu un lucrător medical cu colți care flutură o seringă”, după cum explică NBC News.
„Pe lângă diplomă, oamenii beneficiază de intrarea gratuită în camerele de tortură (ale castelului), care au 52 de instrumente medievale de tortură”, a mai spus Alexandru Priscu, manager de marketing la Castel, conform AP.
Pe Google News sunt indexate peste 60 de articole din presa internațională despre campania de vaccinare desfășurată la Castelul care se crede că ar fi fost inspirația scriitorului Bram Stoker pentru romanul ”Dracula”.
Leave a Comment