Ce mai scrie presa internațională despre Laura Codruța Kovesi

ziuaconstanta.ro

Presa din întreaga lume a fost cu ochii pe evenimentele de la București după ce Laura Codruța Kovesi și-a anunțat candidatura pentru postul de procuror-șef european.

O buna perioada de timp, a ieșit din atentia presei evoluția întrecerii pentru postul de conducere al Parchetului European. Suspendarea procedurii a fost unul dintre motive, însă în contextul alegerii noului Parlament European, PE și Consiliul UE ar putea ajunge la un acord.

Totusi, conform Digi24.ro, The Sunday Times consideră că fosta șefa a DNA nu ar mai fi favorita politicienilor europeni. Aceștia, după cum se arată în articolul intitulat “UE pierde din curaj în legătură cu înalta funcţie pentru Laura Codruţa Kovesi, coşmarul politicienilor români corupţi”, spun că presiunile la care Kovesi ar fi fost supusă ar fi avut intr-o anumită masura efectul scontat, alesii țărilor membre UE dorind să negocieze un întreg set de funcții de conducere, care ar include-o și pe cea de procuror-șef al Parchetului.

Totodata, intr-o analiza la nivel global, site-ul International Policy Digest vorbește și despre situația României. În cadrul articolului, publicația amintește de conflictul dintre Laura Codruta Kovesi și fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, dar și de încercările coaliției guvernamentale de a modifica legile justiției.

“România a înregistrat și o reversare recentă a progresului către un stat mai corect. Luptându-se de ani de zile împotriva corupției, numirea Laurei Codruta Kövesi ca procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) părea să semnaleze o întoarcere a valului. Pe parcursul a cinci ani în funcție, Kövesi supraveghea urmărirea penală a circa 1000 de indivizi și convingerea a 900 dintre aceștia, inclusiv 68 de politicieni la nivel înalt, considerați anterior ca fiind de neatins. Cu toate acestea, cruciada sa anti-corupție a afectat mai mult de “câteva pene” din elita conducătoare”, afirmă International Policy Digest într-un articol numit “Când investigațiile anti-corupție sunt sucite”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri