Caz de infectare la un post de televiziune. Printre contacți se numără și Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban ar fi intrat, în decursul săptămânii trecute, în contact cu o persoană infectată cu coronavirus, în cadrul unei emisiuni.
Marți, Orban s-a aflat în platoul emisiunii ”Dosar de politician”, de pe B1, moderată de Silviu Mănăstire. Realizatorul TV ar fi fost ulterior confirmat cu coronavirus, arată G4Media.ro.
Prim-ministrul și-a amânat agenda pentru ziua de luni și s-a autoizolat, până la aflarea rezultatului testului.
„Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în același platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus. Premierul Ludovic Orban a solicitat în această dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Nicușor Dan s-a autoizolat la rândul său, urmând să i se efectueze un test, acesta având mai multe întâlniri cu premierul în decursul săptămânii trecute.
Totuși, este important de menționat că cei doi au mai fost în decursul săptămânii trecute și la alte posturi de televiziune. Dacă unul dintre ei este confirmat cu SARS-CoV-2, ar putea să fie necesară testarea ori izolarea și moderatorilor de la celelalte televiziuni.
Articole asemănătoare
Rusia își cere vaccinul înapoi din Slovacia, la pachet cu acuzații de fake news pentru analiza compoziției serului Sputnik V
Noua televiziune a lui Adrian Sârbu, Aleph News, se lansează la începutul lunii septembrie
Corneliu Bjola, despre propagandă și dezinformare: cele mai importante fenomene care amenință stabilitatea democrațiilor
Jurnalista Sabina Fati va conduce redacţia Radio Europa Liberă din România
Plimbările românilor s-au mutat în cartiere. Cum a modificat pandemia tiparele de călătorie ale oamenilor