De când România a aderat la Uniunea Europeană, emigrarea tot mai multor cetățeni în țările vestice în căutare unui trai mai bun a dus la apariția unor…
Sincer, cred că toți cei care au de cazul lui Aleksei Navalnîi se așteptau ca acesta să fie ucis mai devreme sau mai târziu. La urma urmei, el părea s…
În numărătoarea sa anuală privind numărul de jurnaliști uciși sau încarcerați, principala organizație pentru drepturile presei, Federația Internațională a Jurnaliștilor, afirmă că în 2023 au fost uciși 94 de jurnaliști în întreaga lume, în timp ce 40…
Administrația lui Joe Biden i-a cerut omologului rus să schimbe un număr mare de cetățeni ruși, aflați în prezent în închisorile americane, în schimbu…
De la apariția lor în anii ‘70, jocurile video au ajuns să fie printre cele mai populare activități în rândurile copiilor, adolescenților și chiar adu…
Știrile despre schimbările climatice devint tot mai interesante pentru oameni, iar asta atrage un val de dezinformare cu privire la subiect. Social media este numită de oameni ca fiind principalul loc unde întâlnesc neadevăruri despre climă.
Un st…
Social media este nelipsită din viața de zi cu zi, atât de mult încât nici nu ne mai dăm seama dacă suntem dependenți sau nu. Fie că citim știrile zil…
Cui îi plac reclamele? De cele mai multe ori, acestea ocupă mari părți din site-urile de știri și ne îngreunează nouă, cititorilor, urmărirea conținut…
Platforma de socializare a lui Elon Musk este acuzată de un grup de democrați, parte a Camerei Congresului american, că a profitat de propaganda Hamas și de dezinformarea privind războiul dintre Israel și Hamas.
Concret, peste 20 de parlamentari a…
În această ediție a articolelor pe care am dori să vi le recomandăm să le citiți, ne întoarcem la știrile (false). De data aceasta, am ales două artic…