Cât de importante sunt etichetele pentru știrile publicate online? Au ele puterea să influențeze încrederea cititorului în publicație? În mod evident, etichetele (sau ”labels”, din engleză) sunt un instrument necesar pentru presa digitală, însă un studiu publicat recent arată impactul pe care acestea îl au strict asupra relației public-publisher.
În studiul lor, „Ce conține o etichetă? Efectul etichetelor de știri asupra credibilității percepute”, Cynthia Peacock de la Universitatea Alabama și Universitatea Texas din Austin, precum și Gina M Masullo și Natalie Stroud de la Universitatea Texas din Austin au căutat să răspundă la această întrebare prin două sub-studii.
Doar 13,5% și-au amintit corect eticheta
Primul studiu a constat în două știri reale, din știință și politică, atribuite cinci labeluri manipulate: știri, analiză, opinie, sponsorizate, fără etichetă. Titlul și conținutul nu se schimba, însă conținutul a fost redus la 218 cuvinte pentru articolul din știință, respectiv 219 pentru cel din politică.
În primul rând, s-a testat capacitatea celor o sută de participanți de a-și aminti eticheta. 13,5% dintre respondenți au reușit să-și amintească corect eticheta, apoi le-a fost cerut să pună calificative precum ”corect”, ”unbiased”, etc. 18 elemente.
Una dintre concluziile primului studiu a fost că articolele de știință au parte de mai multă încredere din partea cititorului decât cele de politică, însă etichetele nu joacă un rol în influențarea percepției publicului. Cercetătorii susțin că ar putea exista mai multe explicații, inclusiv plasarea etichetei – dacă aceasta este în josul paginii sau în altă zonă vizibilă, există mai puține șanse ca cititorul să îi dea atenție. O altă explicație ar fi prioritizarea conținutul în detrimentul etichetei.
(O altă cercetare a determinat, în baza mișcărilor ochilor respondenților, că dacă eticheta se află în susul paginii, există mai puține șanse – 40% – să fie remarcată, decât dacă s-ar afla la mijloc – 90%.)
Plasarea etichetei, un factor important?
Așadar, primul studiu a relevat că etichetele manipulate au o putere redusă asupra publicului, însă una dintre explicații spune că un factor ar fi plasarea etichetei.
Pentru a testa această ipoteză, cercetătorii au împărțit 697 de participanți în trei grupe: una care avea o etichetă la începutul paginii, dar care nu explica conținutul știrii; una care conținea o etichetă explicativă în mijlocul paginii, sub titlu; și grupa de control, ale căror știri nu conțineau etichete.
De această dată, numărul de persoane care și-au putut aminti eticheta a crescut semnificativ – de la 13,5%, cât au fost în primul studiu, la 38,3%, la al doilea. Mai mult decât atât, participanții care au văzut eticheta la mijlocul paginii au fost mai predispuși la a-și aminti conținutul acesteia. Tipul de etichetă a avut un efect nesemnificativ asupra credibilității, dar știrile au fost văzute mai credibile decât analiza sau conținutul sponsorizat.
Încrederea cititorului în articol, neinfluențată de etichete
Cu alte cuvinte, studiul concluzionează că etichetele nu schimbă în vreun fel încrederea cititorului în articol. Publicul își formează, conform cercetătorilor, așteptări puternice de la publicație încă de la început, indiferent de etichetă.
Așadar, publicațiile ar trebui să încerce în continuare să transmită cititorului tipul de conținut pe care va urma să îl citească, însă sunt îndemnate de către autorii studiului și să exploreze noi metode prin care pot face acest lucru – întrucât labelurile nu au randamentul maxim.
Leave a Comment