Campania pro-referendum, în toi. Bilanțul materialelor și al declarațiilor EXCLUSIV

Cu cât numărul de zile până la ”marele eveniment al familiei tradiționale” se diminuează, cu atât îmi dau seama de adevăratele proporții ale campaniei pe care Biserica, Coaliția și Partidul Social Democrat au demarat-o. O campanie care e plină de dezinformare, de ură și de absurdism – și de fapt, ce votăm?

Pun întrebarea asta pentru că, după cum veți observa și mai jos, deși campania pentru referendum este abundentă, aceasta se contrazice la fiecare pas: ba nu-i vorba de homosexuali, ba e vorba de ei și de pericolul la adresa familiei tradiționale, ba de copiii României.

Materiale de campanie pentru toată lumea!

Nu știu cum e în alte zone ale României, dar în București e activitate mare. Mergeam pe stradă zilele trecute și cât am ieșit de la metrou să trec strada, mi s-au întins doi fluturași diferiți, cu același scop: să mă convingă să vin la Referendum. N-au făcut-o, cum nici campaniile de boicotare (nu cred) că o să convingă pe cineva convins că vrea să apere familia tradițională să nu mai voteze. Dar ăsta-i alt subiect.

Sigur n-am reușit să cuprind toate materialele distribuite în România în ultimele câteva săptămâni, dar astea-s cele mai împărțite și cele mai virale pe internet. În categoria asta intră și niște fluturași pe care i-am descoperit în cutia poștală a redacției, făcuți de platforma civică ”Împreună” – da, aproape ca ”România Împreună” a lui Dacian Cioloș dar nu, nu-i același lucru.

Pe materialul ăsta – mototolit – regăsim elemente discursive pe care le-am mai văzut: cei 6 milioane de votanți (ca să existe certitudinea că cvorumul va fi întrunit), generațiile viitoare care trebuie apărate și reperele istorice naționale, precum Revoluția din decembrie 1989, adică de când România a trecut la democrație. Însă, așa cum am mai spus, valorile la care apelează în general naționaliștii n-au legătură cu liberalismul – de exemplu, dreptul ”de a îți exprima opinia liber opinia, atât timp cât nu jignești și nu faci rău nimănui” se scurtează considerabil, sub pretextul că poți spune ce vrei, când vrei.

Pe de altă parte, sintagma ”ideologia de gen” e o exprimare mai rar întâlnită, pentru că aduce, după sine, nevoia unor cunoștințe mai vaste. De exemplu, cum încearcă Adrian Papahagi, actual membru al partidului M10 al Monicăi Macovei, să explice în clipul ăsta pentru o populație mai mare ce înseamnă familia și care-s ”rolurile” unei femei și al unui bărbat în societate. Același gen de oameni consideră că misoginismul nu se regăsește în societatea românească, dar din nou, altă poveste.

Spre deosebire de exemplul anterior – cam șifonat -, fluturașii ăștia sunt proaspeți, luați chiar de la o biserică din apropiere. Nu știu de unde au scos-o pe asta cu ”cele 14 state”, că eu n-am reușit să găsesc nicăieri o astfel de statistică, dar am găsit declarația purtătorului de cuvânt al Coaliției pentru Familie, deci presupun că de la ea a început totul. Trebuie să menționez că am găsit acest material care vorbește și despre statele care au redefinit termenul de familie, dar nici aici nu ies la numărătoare. În orice caz, printre țările astea se numără Bulgaria, Polonia, Ungaria și Slovacia.

A, și să nu uităm că cineva a găsit în pungile cu pâine niște materiale de campanie ca cel prezentat mai sus în ditamai magazinul. Cum era și firesc, pozele au ajuns pe internet și s-a creat un întreg scandal, ca mai apoi să se afle că nu este un caz izolat, ci producătorul (brutăria Vital produs SRL din Lugaş) a livrat ”pâinea pro-referendum” în mai toate magazinele din județ. Jurnaliștii de la Vice au stat de vorbă cu patronul Vital Produs, care a afirmat, printre altele: ”Mie nu mi se pare că am greșit în vreun fel. Nu pot să mint că pliantele au ajuns acolo în mod neintenționat”.

Declarații care mai de care

O să încep cu declarația lui Liviu Dragnea privind motivul pentru care românii s-ar duce la referendum. Mediastandard.ro a realizat și la momentul respectiv un material pe tema asta, însă e important să ne amintim câtă dezinformare poate face al treilea om în stat. Înțelegem că Partidul Social Democrat a considerat că segmentul de populație care cu siguranță se va prezenta la vot este important și pentru formațiunea politică ce urmează să se înscrie la două curse electorale în anul 2019, dar declarațiile președintelui Camerei Deputaților sunt peste măsură de iresponsabile.

Poate nu are legătură directă cu referendumul de la sfârșitul acestei săptămâni, dar e de notat – Varujan Vosganian cere anchetarea clipului ”Copiii referendumului” care îndeamnă la boicot, pentru că ar avea ”iz satanic”. Desigur, scriam și noi cu ceva zile în urmă cu spotul publicitar al Declic.ro, realizat de Papaya Advertising, este inspirat dintr-un serial distopic (citește mai multe pe Wikipedia) și n-are nimic de-a face cu ”ăla rău”. Exprimarea folosită de vicepreședintele ALDE are însă un public țintă.

Nu putem să-l uităm nici pe preotul Constantin Necula, unul dintre inițiatorii revizuirii Constituției și membru al CpF, care a făcut un sport din aparițiile sale și cuvântările despre referendumul de pe 6-7 octombrie. Tot la categoria preoți vreau să amintesc de cel care îndemna oamenii să meargă la vot… în timpul unei înmormântări.

Au mai rămas câteva zile până la referendumul pentru redefinirea familiei și nu putem să negăm că este o campanie în plin toi, chiar dacă CpF neagă cu vehemență că s-ar întâmpla așa ceva. În orice caz, cu sau fără materialele împărțite pe străzi, la guri de metrou, afișate pe clădiri sau stâlpi, Mediastandard.ro îndeamnă la studierea subiectului și raportarea la statutul pe care România îl are – acela de membru al Uniunii Europene.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri