Bilanțul pozițiilor ocupate de România privind presa și internetul EXCLUSIV

Imaginea României în fața partenerilor strategici, mai ales în fața Uniunii Europene, este determinată în mare parte de către pozițiile pe care țara noastră le ocupă în cadrul studiilor realizate.

Din punct de vedere al libertății presei, România ocupă în prezent locul 44, cu doar o poziție mai în față decât Statele Unite ale Americii. Experții de la Freedom House susțin că frica de cenzură politică este principala îngrijorare. Cu toate astea, un studiu din august 2018, realizat de European Values, afirmă că țara noastră se află printre statele care recunosc pericolul reprezentat de operațiunile subversive ale Rusiei, spre deosebire de Ungaria, Austria, Luxemburg, Malta, Portugalia și Slovenia – țări care ignoră sau pur și simplu neagă existența unor astfel de influențe.

Rămânând în sfera presei, eurobarometrul ”Fake News and Disinformation Online” – publicat pe 12 martie anul acesta, afirmă că România este pe primul loc atunci când vine vorba de a considera site-uri cu conținut dezinformator drept reale și de încredere.

Un nou studiu, realizat de M-Lab și Cable.co.uk, arată că Ucraina conduce topul celor mai ieftine pachete de internet, în timp ce România se află pe locul 10. În comparație, anul trecut s-a aflat cu o poziție mai jos.

Țara noastră se poziționează favorabil și atunci când vine vorba de timpul de încărcare a unei pagini accesate de pe telefonul mobil. Alături de Germania, România ocupă poziția fruntașă, cu o medie de 8.1 secunde. Studiul a fost realizat de Google.

Din păcate, se pare că românii reprezintă 0,78% din numărul total de utilizatori atacaţi cu troieni de ransomware pentru dispozitive mobile – primind astfel locul 6. Pe prima poziție se află SUA.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri