Autorul unei cărți care contesta miraculozitatea Focului Sfânt, judecat pentru defăimare

Într-o variantă modernă a procesului lui Galileo Galilei, un jurnalist grec este judecat pentru defăimare pentru că a arătat că Sfântul Foc de Paști al Bisericii Ortodoxe nu este… un miracol.

Dimitris Alikakos a fost dat în judecată de Patriarhia Ierusalimului și de doi arhiepiscopi, Isidor și Aristarh, din cauza cărții sale, „Răscumpărarea – Cazul Focului Sfânt”, publicată în 2019, conform Balkan Insight.

El este judecat pentru defăimare, încălcarea confidențialității conversației orale și încălcarea datelor personale – pentru că a folosit unele fotografii pentru a documenta subiectul cărții Scriitorul a fost vizat și de un proces civil, în care reclamanții i-au cerut câteva sute de euro lui și editurii sale, însă instanța a respins cazul.

Cartea lui Alikakos conține mărturii în care arhiepiscopii ar fi recunoscut că Focul Sfânt este aprins cu o brichetă obișnuită și nu este un miracol. Procesele subliniază că, în urma publicării cărții, mulți credincioși ortodocși s-au îndoit tot mai mult de preoții lor.

Una dintre figurile clericale care a fost interogată de jurnalist a cerut, de asemenea, ca YouTube să retragă un videoclip în care îi spune lui Alikakos că Focul Sfânt este aprins cu o brichetă.

Unele voci, cum ar fi un profesor de teologie de la Universitatea Aristotel din Salonic, care a vorbit cu BIRN, susțin că această carte dăunează populației ortodoxe din Ierusalim, care are nevoie să își „evidențieze identitatea” în comparație cu alte religii.

Cu toate acestea, autorul cărții consideră că este important atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși să vadă lucrurile dintr-o perspectivă mai obiectivă.

Alikakos a declarat pentru BIRN, după prima audiere a procesului: „Reclamanții au încercat să ascundă adevărul. Simt o mare bucurie și satisfacție că mărturiile lor video au fost ascultate astăzi în instanță, unde mărturisesc că Focul Sfânt se aprinde în mod natural [adică în mod obișnuit, nu în mod miraculos]”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri