Asasinatele asupra jurnaliștilor nu sunt de ieri: un singur search pe Google ne arată că, între 1992 și 2018, au fost uciși 1310 de ziariști de pe tot globul. Aceste date prezintă însă doar cazurile cu motiv cunoscut și-i includ și pe aceia care au murit din greșeală.
În total, conform CPJ.org, 844 de jurnaliști au fost asasinați, din care 98 – torturați. Cele mai multe atrocități împotriva oamenilor de presă se întâmplă înafara Uniunii Europene, în zone în care discrepanța dintre mediile sociale este mari și există un grad al corupției ridicat. Am enumerat aici zone precum India, Mexic, Columbia, Algeria, Congo și așa mai departe. Nici situația celor trimiși sau originari din Orientul Mijlociu nu este mai fericită, din cauza regimului politic instabil și a prezenței organizațiilor teroriste.
Cu toate astea, cele mai recente crime împotriva unui ziarist nu a avut loc într-o zonă subdezvoltată economic, ci la capătul diametral opus – pe 28 iunie, un bărbat a intrat în sediul unei redacții americane și a ucis patru jurnaliști. Autoritățile au afirmat la puțin timp de la incident că a fost un atac pus la cale de către un bărbat care mai avusese în trecut conflicte cu publicația respectivă.
Pe această listă se încadrează și Shujaat Bukhari, jurnalist de politică și drepturile omului, și-a pierdut viața în urma unui atac realizat de de mai mulți bărbați înarmați. În același moment au fost răniți și doi polițiști ce îl protejau pe indian, după ce în 2000 Bukhari mai fusese ținta unei tentative de omor. Crima ar fi avut loc la puțin timp de la publicarea unui articol prin care ziaristul lăuda decizia Guvernului indian de a înceta operațiunile împotriva organizațiilor teroriste în timpul Ramadamului. Există voci care spun că asasinarea lui Shujaat Bukhari a avut loc pentru a opri orice efort de a instaura pacea în stat.
Poate cel mai interesant caz recent de eliminare a unui jurnalist este al lui Arkady Babchenko, care s-a dovedit ulterior a fi o înscenare pusă la cale de Ucraina. Mai exact, autoritățile au pus în scenă presupusa moarte a omului de presă de origine rusă – critic vocal al regimului lui Putin – pentru a-i salva viața, după cum chiar Babchenko a afirmat, în timpul conferinței de presă de după operațiune. Tot el a afirmat atunci că fusese cu o lună înainte informat că un atac asupra lui este pregătit, agenți de securitate ruși căutând să plătească asasini ucrainieni.
La puțin timp după piesa pusă în scenă ca la carte a venit și răspunsul Rusiei. Ministrul de Externe a spus că este ”un alt atac anti-Rusia”, iar purtătoarea de cuvânt Maria Zakharova a descris operație ca fiind ”o mascaradă” realizată ”în scop propagandistic”.
Tot la capitolul acest capitol am amintim și despre cazul jurnaliștilor români răpiți în 2005 în Irak: Ovidiu Ohanesian, Marie Jeanne Ion și Sorin Mişcoci, alături de ghidul lor, Mohammad Munaf, au fost răpiți pe 28 mai și ţinuţi în captivitate timp de 55 de zile, până când au fost salvați de către autoritățile române, cu sprijinul altor state. Acest eveniment a ridicat multe semne de întrebare, în presă apărând ipoteze conform cărora a fost o simplă înscenare. Omul de afaceri ar fi fost condamnat pentru constituire de grup infracțional, în timp ce translatorul Munaf a fost acuzat de statul român de acte de terorism, finanțarea acestei asocieri și complicitate la acte de terorism.
Concret, actele de violență împotriva ziariștilor se întâmplă pe tot globul – la intensitate diferită – dar au aceleași cauze: materialele publicate de aceștia care nu pot să fie întotdeauna pe placul întregii societăți. În 2016 și 2017, numărul acestor atacuri a fost relativ mic (18/an) față de 2015 (51), și nici 2018 nu se arată mai liniștit (până în prezent au avut loc 24 de astfel de crime).
Leave a Comment