Apple încearcă să-și salveze contractul de 20 de miliarde de dolari cu Google, în procesul antitrust din SUA

Apple încearcă să-și apere contractul care îi oferă 20 de miliarde de dolari anual pentru a menține motorul de căutare al Google implicit pe dispozitivele cu iOS. Înțelegerea dintre cele două companii Big Tech ar putea fi anulat în instanță, după ce Departamentul de Justiție din SUA a găsit Google vinovată de crearea unui monopol în domeniul motoarelor de căutare.

Reprezentantul Apple – Eddy Cue, vicepreședintele pentru servicii al companiei – a încercat să convingă judecătorul că desființarea contractului nu va rezolva problema identificată de autorități, iar utilizatorii vor continua să caute Google ca metodă de a naviga pe web.

Conform The Verge, Cue și-a exprimat nedumerirea legată de faptul că Apple este cea care primește adevărata pedeapsă, nu Google. Dacă instanța decide că Google a făcut ceva greșit și apoi anulează contractul cu Apple, Google va economisi bani.

Uimirea lui Cue e justificată, însă demonstrează situația pe care DOJ o acuză, anume monopolul pe care Google îl are asupra căutărilor pe internet. Dispariția contractul nu ar schimba comportamentul utilizatorilor, care se vor îndrepta tot spre Google. Singura diferență ar fi că Apple nu va mai primi cele 20 de miliarde de dolari anual pentru acest lucru.

Totuși, Apple spune că avansul inteligenței artificiale este cea mai mare lovitură aplicată dominației Google, o lovitură chiar mai mare decât orice decizie luată de instanță. Specific, Cue e de părere că serviciile AI vor ajunge să ia locul motoarelor de căutare, iar integrarea lor în serviciile Apple (precum browsereul Safari) ar schimba complet modul de navigare pe web al utilizatorilor.

Pentru a demonstra acest aspect, Eddy Cue a prezentat o analiză internă a companiei care arată că volumul de căutări pe Safari a scăzut pentru prima dată în 22 de ani, iar motivul este faptul că tot mai mulți oameni folosesc programele AI pentru căutări.

Rămâne de văzut ce decizie va lua instanța pentru rezolvarea acestui litigiu antitrust. Problema trece dincolo de înțelegeri contractuale care asigură o anumită poziție dominantă. Situația Google este suficient de serioasă încât autoritățile iau în calcul chiar ruperea Chrome de restul companiei – o decizie deloc ușoară pentru că ar fi cea mai mare lovitură dată unei companii Big Tech (și una dintre cele mai valoroase la nivel mondial) din ultimii zeci de ani.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri