Apple ”recunoaște” în aplicațiile sale, Apple Maps și Apple Weathers, că teritoriul Crimeei aparține Rusiei. Problema delicată dintre Rusia și Ucraina a fost un conflict cunoscut la nivel mondial, controversa dintre cele două regiuni pornind de la faptul că Rusia a anexat teritoriul Crimeei, aceasta aparținând Ucrainei.
Mult timp au existat conflicte atât politice, cât și militare între cele două țări pentru a stabili situația Crimeei, iar în 2014 teritoriul a fost oficial anexat rușilor, dar nu toate națiunile și organizațiile au recunoscut această modificare.
Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului Federației Ruse, a declarat de curând că „inexactitățile [din aplicații]…au fost în sfârșit eliminate”. Leonid Levin, informatician sovietico-american, a evidențiat că această inovație este modul companiei de a păstra o anumită poziție si reputație pe piața rusă. Schimbarea făcută de corporație a fost surpinsă de un utilizator de pe Twitter și a postat o captură de ecran pe platfromă pentru a oferi credibilitate, conform qz.com.
Ministrul Afacerilor Interne din Ucraina a făcut o postare pe Twitter în care se adresa companiei referitor la această schimbare, menționând că pentru ucrainieni este dificil și dureros faptul că un „inamic al lor fură Crimeea” și „cineva ignorant” o numește teritoriu rusesc. Oficialii ruși au spus că vor monitoriza în continuare Apple Maps și Apple Weather, afirmând că nu există vreo posibilitate ca modul în care este prezentată Crimeea în aplicații să se schimbe la loc.
Noua implementare a companiei vine la câteva zile distanță după ce directorul general al corporației, Tim Cook, a făcut o vizită în Texas cu președintele Donald Trump la o fabrică ce realizează computere de tip Mac Pro. Trump spune că această fabrică este nouă și a fost construită datorită lui, deși a fost dovedit că locul respectiv este activ încă din 2013.
Aceste evenimente au fost criticate dur, în special de un jurnalist care a dat vina pe Cook pentru că lasă compania să facă parte „dintr-o campanie falsă de marketing a președintelui Statelor Unite ale Americii”. Cu toate că în anii precedenți, Cook s-a declarat împotriva unor politici ale lui Trump, impozitele impuse de președintele american în 2017 au contribuit la Apple cu milioane de dolari.
Leave a Comment