Antena 3 pierde un nume cunoscut. Dana Chera a anunțat că nu se mai întoarce: ”Simt nevoia unei provocări”

După ce Andreea Berecleanu a anunțat că părăsește Antena 1, Intact Media Group mai pierde un om. Dana Chera (ex-Grecu) a anunțat că nu mai revine la Antena 3.

Prezentatoarea TV a afirmat pe blogul său personal că a decis să oprească colaborarea cu Antena 3, din ”rațiuni personale”. Decizia vine după ce aceasta s-a aflat, timp de aproape doi ani, în concediul maternal.

”Când mă întorc la Antena 3? Am decis că proiectul meu la postul național de știri să se oprească. Plec de la Antenă mulțumindu-le colegilor mei lângă care am crescut. De la care am învățat. Pe care i-am respectat și a căror simpatie am simțit-o onestă. N-am să dau nume, spun doar că munca în televiziune e una care se face DOAR în echipă. Iar echipele cu care am lucrat au fost de excepție”, a afirmat Dana Chera.

Cât despre proiectele sale viitoare, jurnalista susține că are nevoie de o nouă provocare: ”Simt nevoia unei provocări. Și, dacă ea va veni din mass media și mă voi potrivi unui alt proiect, voi continua să fiu jurnalist. Decizia nu e ușoară, dar ce e ușor din ce ne dorim pentru evoluția noastră ca trăitori pe aici?”.

Într-un interviu Paginademedia.ro, realizatoarea TV a afirmat că, deocamdată, scrie pe blog și analizează propunerile pe care le primește. Întrebată dacă va mai fi pe sticlă, aceasta a afirmat că există o posibilitate, însă nu are certitudinea. ”Analizez în liniște și văd ce îmi spune intuiția”, a spus aceasta, pentru publicația amintită.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri