Anatomia unui fake news: cum a ”legitimat” propaganda PSD-ALDE gazarea și călcarea în picioare a sute de români nevinovați! EXCLUSIV

Sursa www.reuters.com

”Minune” prin dezinformare la Spitalul Floreasca! După ce Jandarmeria Română a susținut, oficial, încă din cursul teribilei nopți de vineri (menținându-și aceeași poziție și în cursul dimineții de sâmbătă, în cadrul unei conferințe extraordinare asupra căreia au fost ațintiți toți ochii disponibili), că femeia-jandarm care a fost lovită de mai multe persoane la protestul de vineri seară din Piața Victoriei s-ar află într-o stare foarte gravă și, drept urmare, ”ar putea rămâne paralizată pe viață”, vestea ce bună a fost adusă chiar de ministrul PSD-ist al Sănătății, Sorina Pintea, care a contrazis categoric versiunea oficială a Jandarmeriei.

Deși femeia-jandarm nu a fost internată la Terapie Intensivă, și nici nu s-a pus problema unei fracturi la coloană, întreaga propagandă mediatică a PSD-ALDE a susținut, ore-n șir, exact contrarul, dorind să ”legitimeze” astfel intervenția brutală a jandarmilor din jurul orei 23.00. Drept urmare, aceste informații false (laolaltă cu toate speculațiile de rigoare) au fost revărasate cu nemiluita în mediul online (și nu numai), cu virulența specifică unei campanii de fake news.

”Stare foarte gravă” și ”ar putea rămâne paralizată pe viață”

Iată ce a susținut, sâmbătă, la ora 10.15, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, colonelul Marius Militaru: „Am văzut multe titluri care insinuau că jandarmii şi-au abandonat colegii. Nimic mai fals. Ce s-a întâmplat cu exactitate la acel moment va rezulta în urma verificărilor pe care noi le facem de fiecare dată în urma unor misiuni de amploare. Jandarmii nu-şi abandonează camarazii şi sunt dispuşi să-şi sacrifice viaţa, au demonstrat-o în nenumărate rânduri în teatrele de operaţii. Dincolo de intervenţiile dificile de aseară, de departe, cea mai dificilă intervenţie a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă”. Același tip de mesaj, accentuând ”situația foarte gravă”, a fost virat, de-a lungul nopții de vineri spre sâmbătă, întregii propagande PSD-ALDE, televizate sau online.

Adevărul: ”Femeia-jandarm e bine, s-a ridicat, comunică, merge, nu e la Terapie Intensivă”

Tot sâmbătă, în jurul orelor 15.00, ministrul PSD-ist al Sănătății – am numit-o pe Sorina Pintea – dezvăluia, în urma unei vizite-surpriză la Spitalul Floreasca, faptul că  starea femeii-jandarm nu este deloc una ”foarte gravă”, aceasta nefiind internată la secția Terapie Intensivă și, totodată, neavând o fractură la coloană. De remarcat că ministrul a recunoscut că se aștepta ”la cu totul altceva”. Iată precizările Sorinei Pintea: „Femeia jandarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care şi o domnişoară de 23 de ani care este bine. Era pansată, avea o arsură. (…) Nu are fractură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secţia de Chirurgie. (…) Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă aşteptam la cu totul altceva”.

”Legitimarea” dispersării cu brutalitate a Pieței Victoriei

De altfel, internetul este plin de acuzații ale protestatarilor, jurnaliștilor și politicienilor care susțin că ”pierderea” celor doi jandarmi în mijlocul unei gloate dezlănțuite a fost premeditată de chiar de Jandarmeria Politică, la ordinele subterane ale PSD, pentru a ”legitima” astfel dispersarea cu brutalitate a Pieței Victoriei. Unul dintre bărbații care au sărit în apărarea jandarmilor – Mihail Bumbeș – susține același lucru, pe Facebook: “…a urmat o ploaie de pumni şi picioare încasate, eu și toți cei care reușiserăm să facem un baraj viu de la cei care veneau valuri, valuri să lovească, iar o fată din cordon s-a aruncat disperată peste cei doi pentru a-i proteja.Sentimentul pe care l-am avut aseară a fost că Jandarmeria a avut ca unic scop provocarea protestatarilor. Și i-a reușit! Și manifestanții iși doreau acțiune. Și-au avut!”

Ce ignoră propaganda PSD-ALDE  

Facem precizarea că, deși primul incident violent cu protestatarii s-a consumat în jurul orei 16.20, Jandarmeria Română s-a dovedit cel puțin ciudat de incapabilă în a-i izola pe manifestanții agresivi (câteva zeci) de majoritatea covârșitoare a celorlalți protestatari pașnici (peste 100.000 de români, dintre care mulți, mulți copii, bătrâni și femei). De notat că jandarmii au lansat numeroase provocări brutale, manifestanții fiind hărțuiți și gazați din 10 în 10 minute, chiar și în zona ”girafei”. În schimb, propaganda mediatică a PSD-ALDE aplaudă și încercă să ”legitimeze” gravele și violentele abuzuri ale Jandarmeriei, trecând sub tăcere maniera total disproporționată prin care s-a intervenit în forță. Bunăoară, site-ul oficial al așa-zisei televiziuni România TV halucinează de ore-n șir că protestatarii ar fi încercat să dea… o lovitură de stat!  

Razvan Gheorghe:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri