Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut și dur critic al regimului de la Kremlin, a murit în colonia penală în care fusese transferat la începutul anului. Autoritățile ruse spun că nu au date concrete, până în acest moment, despre cauza decesului.
Navalnîi săvârșea o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, fiind acuzat de Kremlin de extremism și fraudă. Când a fost mutat în colonia din Siberia, aflată la doar 60 de km de Cercul Polar Arctic, disidentului i-au mai fost adăgați alți 19 ani tot pentru infracțiuni motivate politic. Navalnîi se afla încarcerat din ianuarie 2021, când s-a întors în Rusia după tentativa de asasinat din care și-a revenit în Germania.
„După o plimbare în districtul autonom Iamalo-Neneția, Navalny s-a simțit rău și aproape imediat și-a pierdut cunoștința. Paramedicii au declarat decesul deținutului”, a declarat Serviciul Penitenciar Federal, conform Digi24.
BBC relatează că avocatul lui Navalnîi a refuzat să comenteze știrea morții acestuia, dar un apropiat al opozantului lui Putin a făcut o scurtă declarație pe X, menționând că ipoteza uciderii nu poate fi exclusă.
„Autoritățile ruse publică o mărturisire potrivit căreia l-au ucis pe Aleksei Navalnîi în închisoare. Nu avem nicio modalitate de a confirma sau de a dovedi că acest lucru nu este adevărat. Avocatul lui Navalnîi se află în drum spre Harp”, a scris el în postarea de pe X.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat, conform BBC, că Putin a fost înștiințat de moartea lui Navalnîi.
Știre în curs de actualizare...
Leave a Comment